ACS Energeticianul a susţinut cel de-al doilea meci de verificare, în deplasare la Alba Iulia, unde a întâlnit echipa Unirea Alba Iulia, care evoluează în Liga a treia.
Formaţia din Valea Jiului, pregătită de George Zima, a pierdut cu scorul de 2-1 după ce la pauză a fost egal, 1-1. Echipa din Petroşani i-a avut la debutul jocului pe cei care fac parte din prima formaţie: Marinoiu – Lung, Enache, Keszed-Petre, Remi, Tudorache, Dragu-Neacşa, Iovu, Ionică, iar la pauză a intrat în teren şi lotul al doilea alcătuit din: Axinte-David, Misaras, Sima, Coc-Sava, Oncică, Girbita, Maxin, Buţurcă, Cioiu şi Gunie. Autorul golului pentru ACS Energeticianul a fost Ionică.
Antrenorul George Zima s-a declarat total nemulţumit de rezultatul obţinut de elevii săi. „A fost un test util în care ne-am edificat asupra potenţialului copiilor veniţi în probe şi în urma căruia putem lua decizii în privinţa lor. Un rezultat negativ care mă nemulţumeşte total, deoarece pun accent şi pe acest aspect în amicale, chiar dacă am avut o săptămână destul de grea cu încărcătură fizică. Ne pregătim bine şi jucătorii răspund pozitiv la antrenamentele fizice, dar cu siguranţă că avem nevoie de câteva transferuri pentru a avea un retur liniştit“, a spus antrenorul George Zima.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Hai Jiul Petrosani !!!