Noul Episcop al Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Părinte Nestor, a fost întronizat în Catedrala Episcopală „Sfântul Nicolae” din Deva, duminică, 26 decembrie 2021.Anterior, el a fost învestit la începutului anului în demnitatea de Arhiereu vicar al Eparhiei, dar în urma trecerii la cele veşnice a Episcopului Gurie, a fost ales de Sfântul Sinod ca noul păstor de suflete al Devei şi Hunedoarei.
Trecutul vorbește de viitor
Sfânta Liturghie şi ceremonia de întronizare au fost prezidate de Mitropolitul Laurenţiu al Ardealului, fiindu-i alături mai mulţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.
După ce a fost învestit în noua slujire, Episcopul Nestor a adresat un cuvânt participanţilor care a fost centrat pe recunoştinţa adusă Episcopului Gurie Georgiu, trecut la Domnul în 21 octombrie 2021.
„Am ales să vorbesc astăzi mai mult despre trecut, pentru că el ne vorbeşte despre viitor; mai mult despre Preasfinţitul Părinte Gurie, pentru că am convingerea că în momentul acesta în jurul Preasfinţiei Sale gravitează toate cele trecute, prezente şi viitoare din Episcopia Devei şi Hunedoarei”.
„Prin lucrarea Preasfinţiei Sale ne-a făcut părtaş la momente mare bucurie. Ne-a întristat prin plecarea grabnică din lume, dar pregătindu-şi parcă plecarea şi lăsând urmaşi mai înainte, iarăşi ne-a prilejuit bucurie prin ziua aceasta, fiind cu noi acum aici cu trupul aşezat în mormânt, iar cu duhul împreună rugător şi veghetor”.
PS Nestor a subliniat că îi datorează Episcopului Gurie întreaga sa „creştere spirituală şi profesională”.
„Iar lucrarea tainică prin care m-a chemat să-i fiu urmaş, mă responsabilizează profund, trezindu-mi un fior de nelinişte privind vrednicia de a-i continua activitatea. Totuşi, nădăjduind în mila şi ajutorul lui Dumnezeu am speranţa că duhul dragostei aşezate în cele săvârşite de Preasfinţia Sa îmi vor lumina mintea şi inima spre a păstra şi a spori moştenirea primită”.
„Îi mulţumesc din adâncul sufletului pentru dragostea de a mă alege ucenic, iar astăzi în faţa mormântului Preasfinţiei Sale reînnoiesc făgăduinţele făcute la începutul acestui an când am fost chemat pentru a primi slujirea arhierească”, a mărturisit Preasfinţitul Părinte Nestor.
Mitropolitul Laurenţiu al Ardealului, care după mutarea a Domnul a PS Gurie a devenit locum tenens de Episcop al Devei şi Hunedoarei, a mulţumit celor care au participat la eveniment şi l-a asigurat pe PS Nestor de tot sprijinul Înaltpreasfinţiei Sale.
„Vă mulţumim tuturor pentru dragostea arătată faţă de fostul dumneavoastră păstor. Este un semn de preţuire pentru munca pe care a depus-o pentru jertfa pe care el săvârşit-o şi iată că de la jertfa aceasta vine şi bucuria împlinirii de astăzi”.
„Îi dorim Preasfinţitului Părinte Nestor activitate rodnică, sănătate şi putere de muncă. Noi îi oferim sprijin, părintească ocrotire şi binecuvântare. Dumnezeu să vă ajute în aşa fel încât rezultatele să fie vizibile”.
La eveniment a participat și Secretarul de Stat pentru Culte, Victor Opaschi.
„Vă doresc frumoase şi rodnice realizări duhovniceşti, filantropice şi culturale în slujirea la care aţi fost chemat. Să trăiţi în pace şi bună înţelegere, întru mulţi şi binecuvântaţi ani”, i-a spus Victor Opaschi noului Episcop al Devei şi Hunedoarei.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a oferit Preasfinţitului Părinte Nestor, prin Mitropolitul Laurenţiu, o icoană de binecuvântare şi un set de engolpioane.
“În a doua zi a marelui praznic al Nașterii Mântuitorului, am participat cu onoare și multă bucurie la Sfânta Liturghie Arhierească, în cadrul căreia Preasfințitul Părinte NESTOR a fost întronizat ca Episcop al Devei și Hunedoarei.
Am convingerea că noul arhipăstor al hunedorenilor va fi un vrednic urmaș al Preasfințitului Părinte GURIE, trecut prea devreme la cele veșnice în luna octombrie a acestui an.
Ne dorim ca lucrarea pastorală, misionară și culturală la care a fost chemat noul episcop să fie, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, încununată de o frumoasă și rodnică slujire arhierească.
La ceas de sărbătoare și de început de drum, îi urez Preasfințitului Părinte NESTOR păstorire cu rod bogat și îmi exprim speranța că, în anii ce vor urma, vom dezvolta și îmbunătăți relația de colaborare pe care Consiliul Județean Hunedoara și Episcopia Devei și Hunedoarei au cultivat-o de-a lungul anilor”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean HUunedoara.
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…