Categories: Actualitate

Escrocul din Neamţ, judecat la Petroşani

Maximilian Gânju

Un individ din Neamţ avea să uimească Valea Jiului, după ce a ţepuit un liberal din Vulcan cu 14.000 de euro. În schimb, i-a promis mai multe contracte de lucrări în valoare de câteva zeci de milioane de euro. Afaceristul vulcănean n-a intuit nimic, deşi recidivistul abia avea după ce bea apă.
Autorul înşelătoriei secolului în Valea Jiului se numeşte Anton Maricel, de 46 de ani, de loc din Piatra Neamţ, şi este un client vechi al magistraţilor din zona Moldovei, atât pentru infracţiuni de natură penală, majoritatea economice, dar şi pentru inginerii financiare. Maricel a venit în Valea Jiului, unde a reuşit să-l păcălească pe liberalul Dumitru Avram, un afacerist cunoscut în Vulcan, cu suma de 14.000 de euro. În schimb, i-a promis că prin fundaţiile sale, îi va da contracte de câteva zeci de milioane de euro. Escrocul s-a lăcomit şi a mai cerut 11.000 de euro, iar afaceristul şi-a dat seama că este ceva necurat şi i-a organizat un flagrant. Maricel a ajuns întâi după gratii, ca mai apoi să fie pus sub control judiciar, iar dosarul său, în care este acuzat de înşelăciune, a fost trimis instanţei, care a început judecarea cauzei. Escrocul este aşteptat astăzi, marţi, la Judecătoria Petroşani, unde va trebui să dea explicaţii pentru fapta sa.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

14 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

14 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

14 ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

14 ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

15 ore ago