Eşec demn, plătit cu accidentări
Dornici să spele ruşinea eşecului cu 110 la zero, suferită miercuri în meciul cu RCM Timişoara, rugbiştii de la ştiinţa Petroşani au jucat cu suflet în partida din Cupa României cu CSM Ştiinţa Baia Mare şi au pierdut cu numai 69-6, sâmbătă, pe teren propriu. Reducerea proporţiilor scorului i-a costat însă scump pe elevii lui Alexandru Lupu, şase dintre ei fiind destul de serios accidentaţi în timpul jocului. Răzvan Barbu, component al echipei naţionale de rugbi în 7 a României, are buza spartă şi dinţii rupţi, el urmând să fie trimis la Timişoara pentru investigaţii. Vîlceanu a suferit o uşoară comoţie cerebrală, Zaharescu s-a ales cu urechea ruptă, Vlad Popa are arcada spartă, Lăcătuşu a făcut o întindere la tendon, iar Marian Nastasiei s-a ales cu ochiul tumefiat şi faţa zgâriată.