Tribunalul Hunedoara a dat verdictul în dosarul în care este implicat fostul primar al municipiului Lupeni, Cornel Resmeriţă (foto), dar şi alte două persoane, fostul şef al Biroului de Achiziţii din Primăria Lupeni şi omul de afaceri Miron Gărdean.
Au menţinut sechestrul pe unele bunuri
Dosarul a fost disjuns din celebrul dosar “Gala Bute”, în care este judecată Elena Udrea. Sentinţa însă nu este una definitivă. După mai multe amânări, ieri, judecători de la Tribunalul Hunedoara au decis ca toţi cei implicaţi în acest dosar să fie achitaţi. Da, achitaţi. Dosarul s-a judecat la această instanţă mai bine de patru ani. Fostul edil şef Cornel Resmeriţă a fost acuzat de abuz în serviciu de către procurorii de la DNA. Aşadar, un succes al apărării în acest caz extrem de mediatizat, acuzaţiile procurorilor anticorupţie fiind anulate, având în vederea achitarea celor trei inculpaţi.
Totuşi, lucrurile nu s-au terminat, mai există o cale de atac. Ce au reuşit procurorii DNA a fost să fie menţinut sechestrul asigurător, dar şi aici lucrurile sunt discutabile. Asta, pentru că unul dintre cei trei are pus sechestru pe un autoturism Logan, altul pe o clădire nefolosită, iar cel de-al treilea pe acţiuni ale firmei care se pare că e în faliment. În fine, ne amintim cu toţii ce vâlvă s-a făcut în 2015, când edilul şef al Lupeniului a fost încătuşat şi băgat în arest.
„Supraevaluarea preţului”
În dosarul instrumentat de Direcţia Naţională Anticoruţie, Cornel Resmeriţă a fost acuzat că împreună cu fostul şef al Compartimentului de Achiziţii de la Primăria Lupeni, Alin Condoiu, ar fi atribuit ilegal societăţii Termogaz Company, reprezentată de afaceristul Dorel Gărdean (inculpat în dosar) un contract în valoare de aproape 11 milioane de lei, finanţat cu fonduri ale Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Contractul semnat în 2011 avea ca obiect obiect actualizarea proiectului tehnic şi executarea lucrărilor de alimentare cu energie electrică a Staţiunii turistice Straja.
„Acest contract a fost atribuit de Cornel Resmeriţă şi Alin Condoiu cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, prin alegerea procedurii de negociere fără publicarea unui anunţ de participare şi prin omisiunea de a estima valoarea contractului, fapt ce a dus la supraevaluarea preţului cu suma de 3.364.144 lei, sumă ce reprezintă atât un prejudiciu adus bugetului primăriei Lupeni, cât şi un folos necuvenit obţinut de SC Termogaz Company SA”, au susţinut procurorii DNA.
Vă prezentăm în continuare sentinţa pe scurt a magistraţilor de la Tribunalul Hunedoara:
„Achită pe inculpatul Condoiu Cristofor Alin pentru infracţiunea de abuz în serviciu…Constată că inculpatul Condoiu Cristofor Alin s-a aflat sub efectele măsurii preventive a controlului judiciar în perioada 02.02.2015 – 29.09.2015…Achită pe inculpatul Resmeriţă Cornel pentru infracţiunea de abuz în serviciu… Constată că inculpatul Resmeriţă Cornel a fost reţinut timp de 24 ore (o zi) începând cu data de 02.02.2015 ora 21,00 până la data de 03.02.2015 ora 21,00, că s-a aflat sub efectele măsurilor preventive a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu în perioada 03.02.2015 – 25.05.2015, respectiv sub efectele măsurii preventive a controlului judiciar în perioada 26.05.2015 – 22.09.2015…Achită pe inculpatul Gărdean Miron Dorel pentru infracţiunea de instigare la abuz în serviciu… Constată că inculpatul Gărdean Miron Dorel s-a aflat sub efectele măsurii preventive a controlului judiciar în perioada 03.02.2015 – 30.09.2015. În baza art.25 alin.5 Cod procedură penală lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială a municipiului Lupeni, cu sediul în Lupeni, Revoluţiei, nr. 2, judeţul Hunedoara. În baza art.25 alin.5 Cod procedură penală lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (continuator al Ministerului Turismului), cu sediul în Bucureşti, Calea Victoriei, nr. 152, sector 1.
Menţine măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului Condoiu Cristofor Alin, până la concurenţa sumei de 2.577.869,11 lei/RON (…). Menţine măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului Resmeriţă Cornel, până la concurenţa sumei de 2.577.869,11 lei/RON (…). Menţine măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului Gărdean Miron Dorel, până la concurenţa sumei de 2.577.869,11 lei/RON.
Cheltuielile judiciare în cuantum de 17.500 lei rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare cu inculpaţii Condoiu Cristofor Alin, Resmeriţă Cornel şi Gărdean Miron Dorel, cu părţile civile Unitatea Administrativ Teritorială a municipiului Lupeni şi Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (continuator al Ministerului Turismului), cu partea responsabilă civilmente SC Termogaz Company SA Haţeg – prin Administrator Judiciar Heral Consult IPURL Orăştie şi cu procurorul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22.02.2021”, se arată în soluţia Tribunalului Hunedoara din dosarul fostului primar al municipiului Lupeni.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Asta chiar e nevinovat, se vede dupa fata aia de inocent!