Eşecuri pe linie
Echipele de fotbal juniori republicani de la CNS Cetate Deva şi FC Hunedoara au fost învinse în ultimele partide jucate în anul 2012. La juniori A, devenii au cedat la scor de neprezentare, (0-3) partida de pe teren propriu cu lidera Pandurii Tg. Jiu. În duelul juniorilor B, CNS CSS „Cetate” i-a ţinut în şah pe cei de la Pandurii, şi ei lideri ai clasamentului, conducând cu 1-0 şi 2-1, însă au pierdut cu 2-3. FC Hunedoara a pierdut şi ea ambele dueluri disputate în deplasare cu grupările de la CSS Caransebeş. În partida juniorilor A, CSŞ Caransebeş a învins clar, scor 4-0 (2-0), iar la juniori B, bănăţenii s-au impus, în mod surprinzător, cu 2-1 (2-0), deşi trupa hunedoreană pierduse până acum doar în partidele cu primele două clasate.