Este sigur. Comunele Ilia şi Dobra vor avea gaz metan!
Sorina Popa
S-a hotărât! Locuitorii din comunele Ilia şi Dobra vor avea gaz metan în case. Lucrurile au fost bătute în cuie recent, la sediul Primăriei comunei Ilia, la discuţii participând primarii Marius Omotă (foto stânga), Ovidiu Pădurean (foto dreapta), dar şi secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Vetuţa Stănescu şi prefectul de Hunedoara, Vasilică Potecă.
Proiect cu fonduri europene
Consiliile Locale Ilia şi Dobra vor aproba în scurt timp un document de asociere a UAT-urilor, pentru proiectul de introducere a gazului metan în toate satele comunelor. Ce este foarte bine, primarii din Ilia şi Dobra sunt pregătiţi pentru implementarea investiţiei.
„Din cele nouă sate ale comunei, în patru sunt finalizate măsurătorile topografice. Ne mişcăm bine, vom finaliza în scurt timp aceste măsurători necesare pentru demararea proiectului de introducere a gazului metan. Apoi, vom face asocierea celor două comune, studiul de fezabilitate şi cererea de finanţare a investiţiei. Este o lucrare cu fonduri europene”, a declarat Marius Omotă, primarul comunei Ilia.
Programul respectiv de finanţare a reţelei de gaz metan la Ilia şi Dobra înseamnă atât construirea conductei de alimentare, cât şi Staţia SMR. De ce Ilia şi Dobra se asociază în vederea realizării proiectului de mare anvergură? În primul rând, este nevoie să se depăşească 3.000 de locuitori, lucru necesar pentru obţinerea unui punctaj cât mai mare. În plus, comuna Ilia este situată la o distanţă relativ mică, 9 kilometri de magistrala de gaz metan Mintia- Brad. Cu alte cuvinte, lucrurile sunt favorabile pentru realizarea investiţiei. „În urmă cu 20 de ani a fost o tentativă de introducere a gazului metan în comuna noastră. Va fi o realizare mare pentru noi”, a declarat Ovidiu Pădurean, primarul comunei Dobra.
„Sperăm ca în doi ani să pornească lucrările. Toate satele comunei Ilia vor avea gaz metan”, a adăugat primarul comunei Ilia.
Aham…..propun că alegerile pentru primării sa fie din lună în lună ( nu aia de pe cer) poate așa în vreo 20 ani să aibă și comunele Ilia și Dobra gaz…..