Categories: Sport

Etapă de şase puncte

Ciprian Marinuţ

FC Hunedoara şi Jiul Petroşani vor întâlni adversari aflaţi pe locuri mai slabe în clasament şi au şansa de câştiga toate punctele puse în joc în etapa programată azi şi mâine în eşalonul trei. Negru-albaştrii nu-şi pot permite paşi greşiţi în prima deplasare a sezonului, la Naţional Sebiş, dacă vor să rămână lideri. Alb-negrii au avantajul terenului propriu în meciul cu Unirea Dej, care se anunţă echilibrat şi trebuie să învingă pentru a menţine contactul cu plutonul fruntaş.

Sunt favoriţi, dar deplasarea-i dificilă

Singura echipă cu punctaj maxim după primele trei runde, lidera la zi a clasamentului, FC Hunedoara, e favorită în partida din deplasare cu ocupanta locului 11, Naţional Sebiş. Arădenii au câştigat, acasă, scor 4-1, meciul cu Europa Alba Iulia şi au pierdut ambele partide disputate în deplasare în noul sezon, dar constituie o echipă incomodă. Marius Opric, antrenorul hunedorenilor, spune că meciul va fi greu, însă e încrezător că echipa sa va câştiga. „E prima deplasare pentru noi în noul sezon şi nu va fi în nici un caz simplu. Echipa din Sebiş e redutabilă pe teren propriu. Chiar dacă au piedut, în deplasare, două dintre cele trei partide disputate în noul sezon, acasă au fost zmei şi au câştigat clar cu nou-promovata din Alba Iulia. Au antrenor nou şi mulţi jucători noi, aşa că formează o echipă mult schimbată, comparativ cu ce ştim noi din sezonul precedent. FC Hunedoara va juca la victorie, iar cheia partidei va fi să ne impunem, fără a-i lăsa pe adversari să preia iniţiativa”, a spus Marius Opric. Gruparea de pe Cerna nu va putea conta nici la acest meci pe serviciile jucătorilor Ionuţ Radu şi Constantin Vişan, care sunt în continuare nerefăcuţi, în urma unor accidentări.

Echilibru fragil

Judecată pin prisma locurilor din clasament, întâlnirea dintre  Jiul Petroşani (locul şase) şi Unirea Dej (locul şapte) va fi una pe muchie de cuţit, mai ales că ambele echipe au câte o victorie, un egal şi un eşec, în noul sezon. Totuşi, echilibrul se poate dovedi fragil, dacă alb-negrii vor reuşi să profite de avantajul terenului propriu ori dacă oaspeţii vor putea să se închidă ermetic în defensivă şi să lovească pe contraatac. Jiul trebuie să fie precaută, pentru că Unirea a obţinut unica victorie în campionat în deplasare pe terenul celor de la Sănătatea Cluj, în etapa a doua, însă poate şi spera la victorie, deoarece în etapa precedentă, trupa din Dej a dat senzaţia că e în picaj şi a pierdut acasă, meciul cu FC Zalău, 0-2. Dincolo de orice calcule, gruparea fanion din Petroşani are nevoie de victorie, pentru a se menţine în plasa plutonului fruntaş.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago