România se pregătește să participe la Campionatul European din Germania și a luat o decizie surprinzătoare în privința echipamentului pe care îl va purta la turneul final. Președintele Federației Române de Fotbal a făcut un anunț neobișnuit legat de acest aspect.
Grupă accesibilă
România va intra în competiție la EURO 2024 cu meciurile din grupă împotriva Belgiei, Slovaciei și a Ucrainei. Cu o grupă considerată accesibilă, tricolorii au șanse bune de a avansa în optimi, iar obținerea a patru puncte ar putea fi suficientă, ținând cont că patru echipe de pe locul trei se califică în faza următoare.
Ca în preliminarii
Deși obișnuit este ca majoritatea echipelor naționale să-și lanseze un nou set de echipamente pentru turneele finale, tricolorii vor continua să evolueze cu același model de tricouri purtate în preliminarii. Anunțul a fost făcut chiar de către Răzvan Burleanu, care a specificat că un nou echipament va fi lansat doar înaintea campaniei de calificare la Campionatul Mondial, iar tricourile câștigătoare din preliminarii vor fi folosite și la EURO din Germania.
„Nu avem superstiții. Ceea ce ne dorim cel mai mult este ca suporterii care ne vor însoți în Germania și cei care vor rămâne în țară să poată să achiziționeze în continuare tricoul actual al echipei naționale. Când se schimbă un tricou de națională, acesta trebuia să fie accesibil ca preț oricărui suporter. Pe de altă parte, avem un tricou învingător, așa că vom fi învingători și în această vară, dar, repet, nu sunt superstițios”, a spus Răzvan Burleanu, citat de DigiSport.
Vorbesc cârcotașii că un personaj de la noi, mare și tare de la o vreme,…
Dorin Gligor, directorul general al Apa Prod Pentru că Apa Prod SA a semnat contractul…
Florin O., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată, împreună cu alți…
Mai mulți experți în domeniul riscurilor globale au avertizat că omenirea ar trebui să își…
Polițiștii, din nou la datorie! Ei au efectuat o razie pentru asigurarea unui climat de…
Individul a reușit cu ajutorul unei foste iubite să fure conturile de pe rețelele sociale…