Europarlamentarul hunedorean Siegfried Mureşan îl demască pe colegul său, Mircea Diaconu. „A ridicat doar mâna la vot, alt merit nu are!”

Maximilian Gânju  

Europarlamentarul hunedorean Siegfried Mureşan (foto) contestă rolul lui Mircea Diaconu de asumare a unui proiect destinat unei zone defavorizate a României. Mureşan a făcut primele declaraţii despre acest proiect iniţiat de el în luna august a.c., chiar în MESAGERUL HUNEDOREAN.
Iniţiator şi raportor oficial
Nu mai puţin de 3,57 milioane de euro provenite din Fondul European de Ajustare la Globalizare vor sprijini reintegrarea pe piaţa muncii a şomerilor de la Mechel, Câmpia Turzii. Proiectul iniţiat de parlamentarul hunedorean  PMP, Siegfried Mureşan, prevede înfiinţarea unui combinat social, care va fi deţinut chiar de către cei 250 de lucrători care vor fi angajaţi în primă fază. “Cât despre pretenţia lui Mircea Diaconu de a fi contribuit la acest raport, spun foarte clar: acesta este raportul meu, eu sunt raportorul oficial al Parlamentului European, eu am prezentat raportul în Comisia de Buget a Parlamentului European unde a fost aprobat cu 29 voturi “pentru” şi doar 3 voturi “împotrivă”, eu am fost în vizită la Câmpia Turzii, iar astăzi plenul Parlamentului European a votat raportul care poartă numele meu. Mircea Diaconu este membru supleant în Comisia de Muncă a Parlamentului European; această comisie a dat un aviz pozitiv asupra raportului meu; domnia sa poate a participat la acel vot şi a votat în favoarea avizului, nimic mai mult. A ridicat mâna la vot, alt merit nu are“, a adăugat Siegfried Mureşan, raportorul Parlamentului European pe marginea acestui dosar.
A întors-o ca la… Bucureşti
Diaconu este acuzat de colegul său din PE că i-a ”furat” acest proiect. Actorul a relatat presei despre reuşita proiectului, ulterior revenind cu precizări asupra declaraţiilor şi catalogând „exces de zel” articolul jurnalistului care îl dădea „părintele” acestui proiect.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

Guvernul cu turul I, protestatarii cu turul II

Guvernul a stabilit data alegerilor prezidenţiale, pe 4 și 18 mai 2025. Perioada elec­torală începe…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi vrea cu tot dinadinsul să ajungă…

o zi ago

Primarul municipiului Hunedoara, ales vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a fost ales, ieri, vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România…

o zi ago

Bulina albă

Geanina Ianc, directorul general al DGASPC Hunedoara Pentru că răspunde întotdeauna la solicitările cetățenilor, fiind…

o zi ago

Bulina neagră

M.P., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată, deveanul fiind acuzat de…

o zi ago

Polițiștii avertizează! O nouă metodă de înșelăciune a apărut în spațiul online

În contextul actual al amenințărilor cibernetice, Poliția Română a iden­tificat o tendință de înșelăciune care…

o zi ago