Ieri, în jurul orelor prânzului, europarlamentarul independent Mircea Diaconu (foto) a ajuns la Deva. Aşa cum a promis în campania pentru alegerile de anul trecut, a reluat periplul său prin ţară, pentru a se întâlni cu cei care l-au susţinut.
„Nu vorbim despre politică“
„De felul meu sunt cam plimbăreţ şi anul trecut m-am fâţâit prin ţară, din oraş în oraş, să mă întâlnesc cu oamenii care m-au ajutat şi mi-au trimis semnături, pentru a le mulţumi. Acum, fac acelaşi lucru, absolut simetric cu anul trecut, tot în luna mai, şi mă întâlnesc aproximativ cu aceeaşi oameni. Povestim, nu pe teme politice, este vorba despre anumite descărcări emoţionale între noi. De exemplu, la Sighişoara, mi-a povestit o familie întreaga viaţă din ultimii şase ani“, a precizat Mircea Diaconu. Referitor la mandatul de europarlamentar, „cine pleacă în Parlamentul European, aparţine în egală măsură ţării de unde provine şi Europei. Ideea de Europă unită înseamnă ca problemele României să fie duse acolo şi trebuie rezolvate împreună cu problemele celorlalte ţări. Cel puţin pe domeniul meu, cultură, patrimoniu, film şi educaţie, o grămadă de oportunităţi europene care au existat şi în anii trecuţi nici măcar nu se ştiu în România“, a adăugat Diaconu.
Eşec vs. succes
Problemele judeţului, care sunt în atenţia europarlamentarului, sunt legate de Roşia Montană şi Sarmizegetusa Regia. Acesta este de părere că un exemplu eşuat din ţara noastră trebuie pus faţă în faţă cu unul de succes. „Ce mă doare de multă vreme este Roşia Montană, care are o replică perfectă în Spania. Minele romane aurifere de acolo sunt o poveste de succes incontestabilă pe logica turismului cultural. Sunt în lucru, în pregătiri la acest proiect şi o să încerc să iau pe cine contează de aici, autorităţi şi ONG-uri locale de toate culorile şi intenţiile şi să îi duc acolo să vadă că se poate. Sarmizegetusa Regia este o rană pentru mine, dar încercăm să o pansăm. Este în primul rând de responsabilitate românească. Să ai un fel de Acropole şi să nu dai pământul la o parte? Este de neînţeles şi de neconceput pentru mine. Dacă săpăm acolo s-ar putea să aflăm lucruri despre trecutul nostru pe care nu le bănuim acum, dar asta nu este o problemă de Bruxelles, ci de intenţie românească“, a precizat Mircea Diaconu.
L-a lăsat ARO-ul în drum
Din nefericire, ARO-ul de culoare galbenă al lui Mircea Diaconu, cu care şi-a propus să colinde ţara, nu a mai rezistat. La Cluj, în timp ce urca Dealul Feleacului, motorul s-a înfierbântat şi a fost nevoit să meargă la un service auto. A avut nevoie de prea multe reparaţii, astfel încât Mircea Diaconu a primit un Duster cu care să îşi continue deplasarea, vizibil mai modern şi performant, cu care a circulat „ameţitor de bine“. Deşi ARO-ul este maşina lui iubită, nu poate să ajungă cu ea şi la Bruxelles.
După ce a poposit la Deva, actorul europarlamentar a pornit către municipiul Hunedoara şi de acolo, la Petroşani.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
View Comments
Maestrul in vizita la Molot (alta javra politica). Tradatorii lui Crin. Indiferent de calitatea omului politic Crin Antonescu si de calitatile dvs actoricesti domnule Diaconu, tradarea pute. Molot a facut lobby in campanie pentru voturile dvs., si apoi a bagat "cutitul" (votul) pe la spate la Brasov.
Doamne Doamne nu doarme, si deja Molot a inceput sa plateasca tradarea, sau neamtu' de la Cotroceni aplica tactica lui Alexandru Macedon de a-si elimina javrele.
Oricum 80% din romanii care votam s-a demonstrate in 25 de ani suntem handicapati politic, in sensul ca nu vedem (in mare parte cu aportul mediei) clar HOTIILE din politica, dar le tragem/ platim ulterior cu varf si indesat.
Drum bun maestre, cale batuta, ...
Pe Diaconu-l doare-n cot de judetul Hunedoara.
Se plimba prin tara, ca la cati bani a castigat dupa voturile idiotilor , si cum in politica e muci, chiar in cea damboviteana dar in cea de la Bruxelles....
A fost la Molot sa-l pupe-n cioc.
Huoooooooooooo