Europarlamentarul Siegfried Mureşan a revenit în judeţ. „Voi interveni la Bruxelles pentru Valea Jiului”

Natalia Bumbac

După un an de când a fost ales europarlamentar, hunedoreanul Siegfried Mureşan (foto) s-a întors acasă pentru a prezenta activitatea pe care a avut-o în această perioadă. Totodată, a avut o întâlnire cu minerii din Petrila, cu care a discutat despre problemele cu care se confruntă şi pentru a vedea în ce fel ar putea să-i ajute din poziţia pe care o are.
O amânare pentru minele neviabile
„La Petrila m-am întâlnit cu minerii, pentru că unii dintre ei îşi vor pierde locurile de muncă în acest an, iar alţii vor fi relocaţi spre alte mine. Am dorit să văd care este exact situaţia, care sunt problemele şi să aud direct de la oamenii afectaţi cum văd ei soluţiile. Pentru că nu oamenii politici de la Bucureşti sau de la Bruxelles ştiu cel mai bine ce e bun pentru zonă, ci tot oamenii de la faţa locului. Cu privire la situaţia minerilor din Valea Jiului, mi-am luat câteva angajamente. După cum ştiţi, minele considerate neviabile vor fi închise, toate, până la sfârşitul lui 2018, conform acordului încheiat cu Comisia Europeană. Primul angajament pe care mi l-am luat este să văd de ce la data de 31 decembrie 2018 vor fi închise şi dacă această dată este corectă pentru mineri şi pentru sectorul energetic din România şi Uniunea Europeană. Pentru că în ultimii ani, în materie energetică s-au petrecut anumite evoluţii, cum ar fi cea din Rusia, trebuie să vedem dacă huila din Valea Jiului ar putea fi o alternativă la gazul rusesc. Voi intra în dialog şi voi trimite o solicitare către Comisia Europeană, pentru a vedea care au fost argumentele care au stat la baza acestei date şi dacă se poate face o modificare”, a declarat Siegfried Mureşan.
Buletinul de oraş îi încurcă
„O altă temă pe care am discutat-o a fost că oamenii din Valea Jiului, fiindcă au buletin de oraş, nu pot absorbi fonduri europene destinate mediului rural. Şi pe această temă am promis că voi avea un dialog foarte ferm cu Comisia Europeană, pentru a vedea care sunt criteriile care stau la baza alocării acestor fonduri. Ce se poate face pentru persoanele care au buletin de oraş, iar modul lor de viaţă este specific celui rural, să poată accesa, totuşi, acele fonduri europene”, a spus europarlamentarul. Acesta mai precizat că informaţiile care ajung la oameni despre modul de accesare a banilor europeni sunt deficitare, iar din acest motiv ar trebui înfiinţate puncte de informare, astfel încât informaţia să devină accesibilă tuturor.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Felicitari baiete !!! Iata un politician tanar care se lupta si face ceva pt poporul di care face parte, si nu se gandeste doar la el. astfel de oameni trebuie trimisi in parlament, tineri,cinstiti si onesti cu putere de munca, nu sa ia banii grasi pe orele de ,,somn'' cum fac actuali alesi !!!!!

Recent Posts

SALINOTERAPIA, acum la SANATORIUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE GEOAGIU

Cum pot beneficia GRATUIT locuitorii județului Hunedoara si nu numai de beneficiile AERULUI SĂRAT ?…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a îmbătat criță și a fă­cut praf un bolid cum­părat din banii pu­blici. Cârcotașii dintr-o…

22 de ore ago

Şoseaua Hunedoara-Sântuhalm, modernizată la standardul TransRegio pentru conexiune directă cu A1

Şoseaua care face legătura între mu­ni­cipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…

22 de ore ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…

22 de ore ago

Bulina neagră

Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…

22 de ore ago

Te-ai vaccinat împotriva Covid? S-ar putea să ai probleme cu inima

Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre mo­dul în care nanoparticulele lipidice…

22 de ore ago