Cristina Ghenea
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, din Deva, întâmpină primăvara cu două evenimente expoziţionale de excepţie. Mai multe icoane, fotografii şi un atelier de artă bizantină vor fi găzduite timp de trei zile de muzeul de la poalele cetăţii, şi în paralel, instituţia va organiza şi o expoziţie dedicată elevilor din tot judeţul, în care vor putea fi admirate diferite specii de păsări mici din România.
„Zilele Icoanei“, aşa cum este numită expoziţia organizată începând din 2 aprilie, este un proiect pe care MCDR îl desfăşoară în colaborare cu Episcopia Devei şi Hunedoarei şi cu alte instituţii culturale din întreaga ţară. „Vor fi expuse icoane şi studii de desen, dar şi fotografii dedicate Părintelui Paisie Olaru de la Sihla, cel despre care se spune că avea maturitate duhovnicească şi inimă de mamă, iubindu-i pe toţi ca pe copiii săi. Tot în cadrul acestei expoziţii vom organiza şi un atelier de artă bizantină, la care îi invităm pe elevi să participe“, a declarat Liliana Ţolaş (foto), managerul interimar al MCDR Deva. Aceasta a adăugat că expoziţia va putea fi vizitată până în 4 aprilie.
„Lumea Păsărilor“, deschisă publicului timp de o lună
De asemenea, tot luna viitoare, MCDR Deva organizează pentru elevii din tot judeţul, expoziţia numită „Lumea Păsărilor“. Începând din 3 aprilie, diferite specii de păsări mici din România vor putea fi admirate vreme de o lună de zile, iar reprezentanţii muzeului organizează şi în cadrul acestui vernisaj, ateliere de pedagogie pentru elevi. „Expoziţia cuprinde de la cea mai mică pasăre din România – Pănţăruşul – până la raţe, huhurezi, nagâţi, stârci, corcodei, becaţine şi pescăruşi. Evenimentul este organizat în colaborare cu şcolile din judeţ, şi am ales această perioadă special pentru faptul că în luna aprilie se desfăşoară şi proiectul educaţional „Şcoala Altfel“, dedicat elevilor. De asemenea, expoziţia este dedicată şi Zilei Internaţionale a Păsărilor, sărbătorită la începutul lunii lui prier“, a precizat Liliana Ţolaş.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…