Boşorodul nu este prima comună din judeţ a cărei adminstraţie se plânge de ravagiile pe care transportatorii de lemn le fac pe drumurile publice. După ce la început de an, podul din satul aparţinător Alunu a fost rupt din acest motiv, primarul Ioan Grecu (foto) spune că se aşteaptă şi la alte probleme, dacă nu se iau măsuri drastice împotriva celor care sfidează legea.
„Nu putem să stăm cu parul, noi, de la primărie. E drum judeţean pe unde trec cei care cară lemn şi nu avem competenţă pe astfel de drumuri. Noi nici nu avem dreptul să punem un cântar, pe drum, ca să verificăm greutatea transportată. Cei de la judeţ o pot face, însă. Oricum, există porţiuni din DJ 668A care nu sunt practicabile (Luncani-Alunu-Prihodişte). Tot avem promisiuni de la Consiliul Judeţean că se vor moderniza, dar nu mai ştiu ce să zic. Conform legii, pe drumurile judeţene, pot circula autovehicule cu o masă maximă de 7,5 tone, aici, la noi, pe alocuri fiind impusă o restricţie de până la 3,5 tone”, a afirmat Ioan Grecu, primarul comunei Boşorod. Acesta a mai spus că se gândeşte la o variantă care să includă măsuri suplimentare, atât cât poate aplica o primărie, la nivel local.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…