Cinci dintre asistaţii social de la Baia de Criş au avut parte de o excursie menită să le aducă o oază de bucurie în sufletele chinuite de soartă.
„Am organizat o excursie la Mănăstirea Colţ şi la Rezervaţia de Zimbri de la Haţeg. Alături de grup au mai fost o asistentă medicală şi una socială, ca să se prevină orice fel de necaz legat de deplasare. Din păcate, doar cinci persoane din cele 46, cât înregistrează unitatea la ora actuală, au putut să participe. Majoritatea sunt oameni paralizaţi sau au probleme locomotorii grave şi nu le este permisă deplasarea. Acest gen de acţiuni s-au mai desfăşurat şi în anii trecuţi şi cu siguranţă le vom continua, mai ales în anotimpurile în care vremea e bună, pentru că în discuţie sunt oameni privaţi de anumite lucruri şi încercăm să le compensăm neajunsurile, oferindu-le câte o ieşire în natură. Judeţul nostru deţine suficiente locuri pline de frumuseţe şi istorie, aşa că au ce cunoaşte“, a spus Diana Bulz (foto), managerul Unităţii de Asistenţă Medico Socială Baia de Criş.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…