Executaţi silit, dacă nu plătesc apa

Sorina Popa

Atât Primăria comunei Şoimuş, cât şi Termocentrala Mintia au scăpat de pericolul opririi apei, după ce societatea Apa Prod a trimis somaţii celor două părţi.
Se pare că sperietoarea a funcţionat, iar cel puţin în cazul Primăriei Şoimuş, lucrurile au început să se rezolve, în sensul că s-a plătit rata din graficul de reeşalonare şi factura la zi. Directorul general al operatorului de apă Apa Prod, Victor Arion (foto), a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că în cazul Termocentralei Mintia, care aparţine de CEH, nu se mai poate face nimic, fiind în procedură de intrare în insolvenţă.
„În aceste condiţii, nu putem să oprim furnizarea apei”, a spus directorul general Victor Arion. Primăria Şoimuş a anunţat operatorul de apă înainte de sfârşitul de an, solicitând o amânare a plăţii pe motiv că nu există credite bugetare. S-a rezolvat şi cu banii, iar primăria a reuşit să plătească din datorie. Cu toate astea, conducerea Apa Prod a decis să demareze executarea silită dacă Primăria comunei Şoimuş nu îşi va achita restanţele pentru apa furnizată. Astfel, dacă nu se plătesc sumele din graficul de reeşalonare, Apa Prod nu va mai fi nevoită să trimită somaţii, ci va executa bugetul local al comunei Şoimuş.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Au stabilit data alegerilor prezidențiale!

Liderii Coaliției au stabilit cine va fi candidatul lor pentru alegerile pre­zi­dențiale. Crin Antonescu este…

3 minute ago

La Băița, dările locale nu s-au majorat

Magdalena Șerban Taxele și impozitele pentru 2025 nu au suferit măriri la Băița, con­du­cerea publică…

4 minute ago

A ajuns în conducerea europeană

Avocatul devean Cristian Jura (foto) face parte din structura de conducere a Comisiei Europene îm­potriva…

7 minute ago

Cine vine la Turneul de tenis Transylvania Open 2025

Turneul de tenis Transylvania Open WTA 250 se va desfășura la BT Arena din Cluj-Napoca…

7 minute ago

Lupu a părăsit Corvinul Hunedoara

Marius Lupu a plecat de la CS Corvinul Hunedoara și a semnat cu Unirea Slobozia,…

7 minute ago

O fabrică de componente din plastic pentru industria auto se construieşte la Hunedoara

O nouă fabrică de componente din plastic pentru industria auto se va construi pe un…

o zi ago