Exerciţiu naţional de stingere a incendiilor de păduri

Până în 27 septembrie, se desfăşoară exerciţiul naţional „ForFirEx 2019“, la care participă peste 400 de pompieri militari. Exerciţiul va avea loc în zone montane din judeţul nostru (Lunca Cernii) şi din Caraş-Severin (Poiana Mărului). Se urmăreşte testarea procedurilor de intervenţie în cadrul incendiilor de pădure.
Luni au fost instalate bazele de operaţii în care vor sta cazaţi cei peste 400 de pompieri implicaţi în simularea din judeţele Hunedoara şi Caraş-Severin. Totodată, au fost testate procedurile şi canalele de informare-decizie destinate punerii în aplicare a „Concepţiei naţionale de răspuns în caz de incendii de pădure”.
„Începând din această dimineaţă (n.r. ieri) salvatorii şi autorităţile implicate vor avea de gestionat situaţii complexe pentru organizarea intervenţiei aero-terestre în zone dificile, realizarea dispozitivelor de stingere cu mai multe motopompe care să transporte apa în munte, alimentarea rezervoarelor cu ajutorul elicopterelor, precum şi salvarea persoanelor dispărute sau rătăcite în zone greu accesibile”, se arată într-un comunicat al ISU Hunedoara. (A.Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Presiuni sau slugărnicie la Primăria Vețel: Călin Marian folosește un document oficial pe post de „trofeu politic”

Senatorul „resturilor” PNL, Călin Marian, își arogă merite nejustificate într-o investiție privată, iar primăria VEȚEL…

3 ore ago

Cum functioneaza turneele de poker online

In prezent, la un cazino online mai poti juca si alte jocuri de noroc, nu…

6 zile ago

Comunicat de presă

2 săptămâni ago

ANUNŢ

2 săptămâni ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

2 săptămâni ago

Comunicat de presă

2 săptămâni ago