Există soluţie pentru ca, la manifestãrile de la Ţebea, circulaţia rutieră să se desfãşoare în siguranţă

  Sorina Popa

Prefectul judeţului, Sorin Vasilescu (foto) a declarat, ieri, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, că sărbătoarea de la Ţebea va putea fi organizată în condiţii bune, chiar dacă se lucrează la drumul care trece prin localitate. Pentru că pe 7 septembrie, la Ţebea, va fi multă lume, trebuie să se ia măsuri pentru ca lucrurile să fie cât de cât normale, din punct de vedere al circulaţiei rutiere.  

„Lucrările de pe DN76 nu sunt finalizate, dar am găsit o soluţie, împreună cu constructorii, pentru ca sărbătoarea de la Ţebea să se desfăşoare în condiţii rutiere de siguranţă. Există acum zone pe acest drum, care leagă Deva de Oradea, unde diferenţa de nivel, odată cu executarea lucrărilor de reabilitare a carosabilului, este foarte mare. Am discutat cu constructorii, ca până în data de 1 septembrie, să se refacă acele zone, astfel ca, din punct de vedere al circulaţiei rutiere, la Ţebea lucrurile să se poată desfăşura normal, podurile să fie decongestionate”, a declarat prefectul Sorin Vasilescu.
Întregul tronson al şoselei Deva – Brad este considerat unul dintre drumurile cu grad ridicat de risc al producerii unor accidente rutiere. Carosabilul este deteriorat, iar cea mai mare parte a traseului străbate zone cu vizibilitate redusă. În luna decembrie a anului 2013, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a transmis Comisiei Europene, cererea de finanţare a proiectului estimat la peste 200 de milioane de euro.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nos­tru spun că un ales…

4 ore ago

„Să ne luăm țara înapoi!”, „Să vă fie frică, poporul se ridică!” au strigat protestarii la manifestarea de ieri

Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scan­dat „Libertate” și…

4 ore ago

Bulina albă

Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…

4 ore ago

Bulina neagră

Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…

4 ore ago

Gospodărie distrusă, animale moarte

Un incendiu s-a pornit la o gospo­dărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…

4 ore ago

Nu face pușcărie, deși era să-și omoare fiul

Tribunalul Hunedoara l-a con­dam­nat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…

4 ore ago