Categories: ActualitateFlash

Expediţia „No, gata! No, hai!”, pe Acoperişul României

Sorina Popa

Primarul municipiului Brad, Florin Cazacu, a condus un grup de brădeni pe cel mai înalt vârf din România, Moldoveanu (2.544 metri). Brădenii s-au descurcat foare bine, după ce s-au antrenat serios.
Expediţia, intitulată „No, gata! No, hai!” s-a desfăşurat în perioada 1-2 august, fiind formată din: Vasile Alba, Andrei Alba, Marian Duma, Gabi Hărăguş, Cătălin Hărăguş, Neluţu Fruja, Daniel Indreiu, Florin Alba, Dumitru Bortaş, Bogdan Toma, Sorin Stânga şi Florin Cazacu. „Timp de trei ani, Primăria Brad l-a ajutat pe un alpinist din municipiu, Mihai Vlad, să cucerească mai multe vârfuri din lume, printre care şi Mont Blanc. De data asta, am hotărât ca un grup de brădeni să urcăm pe Acoperişul României, Vârful Moldoveanu, pentru a duce steagul municipiului nostru acolo. Asta, înainte de sărbătoarea Zilele municipiului Brad, care va avea loc în acest sfârşit de săptămână.
Acţiunea a fost intitulată simbolic «No gata, no hai!», în memoria Crăişorului Munţilor, Avram Iancu. Pe parcursul celor două zile de expediţie montană, în mod simbolic, steagul municipiului Brad a ajuns pe trei vârfuri muntoase cu înălţimea de peste 2.500 metri: Vânătoarea lui Buteanu, Moldoveanu şi Viştea Mare. A fost o provocare deosebită la care întreaga echipă a făcut faţă cu succes. Este o experienţă inedită, pe care o recomand celor cărora le plac asemenea provocări, iubesc natura şi vor să descopere frumuseţile României, cu condiţia că trebuie să fie foarte bine pregătiţi fizic. Membrii echipei au vârste cuprinse între 16 şi peste 60 de ani. Am cucerit muntele pentru o clipă, iar muntele ne-a cucerit pe viaţă”, a declarat Florin Cazacu, primarul municipiului Brad. Brădenii au montat sus, pe Vârful Moldoveanu, o plăcuţă, pe care scrie numele expediţiei, „No, gata! No, hai!” şi numele membrilor acesteia.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • oare de pe munti ne aduce locuri de munca in Brad? sau le aduce apa celor care stau de o luna fara apa?

  • PSD-istii ce i-am votat ne taie apa . Nu-i ajunge lui fostul vice Fabi sa se scalde in atata apa pe la Apaprod unde e sef mare.Barem de zilele Bradului dati-ne apa sa ne meraga closetele bine.

  • "No gata. No hai" Da sa vedem la iarna cu ce s-o incalzi Bradul??? Sau atunci o fi doar "GATA" !!!
    :)

  • Ooo, iata-l si pe omul de casa al Cazacului, Stanga! Pai mai nimuricule, poti sa-l pupi in dos pe primar si la inaltimi mai mici, nu trebuie sa urci pana pe varful Moldoveanu!

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

22 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

22 de ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

22 de ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

22 de ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

22 de ore ago