Şeful Serviciului Salvamont Petroşani şi-a amânat expediţia în Carpaţii Meridionali, deoarece n-a găsit un temerar dispus să cutreiere munţii, timp de aproape o lună de zile, împreună cu el.
Salvatorul montan Dumitru Bârlida (foto) şi-a propus să reediteze în această lună o expediţie derulată în urmă cu 40 de ani, în Carpaţii Meridionali. Numai că „marea traversare” s-a amânat, până când salvamontistul îşi va găsi un coleg de drumeţie şi dispus să-şi petreacă săptămâni bune în munte. „N-am ce să fac, dacă nu mi-am găsit coleg de expediţie. Am amânat plecarea, dar tare aş fi vrut să traversez Meridionalii. Totuşi, eu încă sper să pot face expediţia anul acesta”, spune şeful Salvamont Petroşani. Salvatorul recunoaşte că o traversare a Alpilor Transilvaniei nu este la îndemâna oricui în această perioadă, dat fiind faptul că se pot produce avalanşe, însă experienţa de zeci de ani este punctul forte împotriva pericolului reprezentat de munte.
La expediţia din februarie 1971, Dumitru Bârlida, alături de încă doi colegi alpinişti, au luptat cu muntele 28 de zile, pentru a-şi obţine recunoaşterea în alpinism şi salvare. Încercarea lor n-a fost lipsită de pericol şi era să-i coste viaţa. A fost prins de avalanşă şi aproape omorât, a mers pe crestele munţilor în orb din cauza ceţii, a îndurat foamea şi gerul năprasnic, dar a reuşit să-şi învingă limitele. Traseul pe care l-au străbătut atunci a presupus traversarea a peste 20 de munţi şi recucerirea celor mai înalte vârfuri montane din ţara noastră. (M. Gânju)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
D-le Barlida, in orasele astea mai mici, daca se mai face ceva, se face din entuziasm. Ia cereti sa puneti un banner al unui partid pe varful Moldoveanu, sa vedeti cum vor curge fondurile si amatorii... Va asigur de consideratia mea, de care se bucura toti cei ce doresc sa depaseasca rutina. Alexandru GRUIAN
Bai Gruiene,vezi-ti de editorialele tele. Povesti din alea gen Ion Ratiu. Cand erai tu pe nu stiu unde si cum ai avut nu stiu ce revelatii...
Bai, da' curajos esti...ia zi, cum te cheama? sau e prea greu pentru tine?