Expertizã Insemex asupra uneia dintre cele mai temute nave din lume
Cercetătorii de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – INSEMEX Petroşani au efectuat expertiza privind pericolul de explozie prezentat de substanţele chimice de pe nava MSC Flaminia. Raportul cercetătorilor de la Petroşani este vital pentru firma care se ocupă de reparaţia navei. Portcontainerul este unul de care s-au temut mai multe state europene şi i-au refuzat intrarea în porturile lor, din cauza substanţelor chimice aflate la bord. Nava MSC Flaminia a explodat în mijlocul Atlanticului, în timp ce transporta diferite mărfuri, dar şi substanţe chimice din SUA către Belgia. Doi marinari au murit în incendiul urmat de explozii, iar echipajul a scăpat după ce a abandonat nava.
Va fi reparată la Mangalia
MSC Flaminia a intrat în România în luna martie a.c., după ce o firmă s-a angajat să efectueze reparaţiile la nava avariată la şantierul naval de la Mangalia. Pentru că are în interior substanţe chimice periculoase a fost cerută o expertiză tehnică privind parametrii de inflamabilitate, explozivitate ai substanţelor lichide, solide, gazoase. „Am fost solicitaţi să facem expertiza, determinări la faţa locului şi să prelevăm eşantioane lichide solide şi gaz pentru analize în laborator, în vederea determinării prezenţei sau potenţialei atmosfere explozive gazoase sau generată de vaporii lichidelor inflamabile. Am făcut controlul navei, controlul atmosferei a durat şase ore, perioadă în care şase colegi au inspectat şi luat probe. Trei au monitorizat şi verificat zona nepericuloasă, iar trei au coborât în magaziile distruse în explozii şi incendiu. Nava cargo fiind un vapor destinat transportului de containere, în acestea se aflau tot felul de mărfuri, de la autovehicule, butelii de gpl, bidoane de bere, sucuri, lumânări, cafea etc. Erau şi substanţe puternic inflamabile, explozive, toxice. Din declaraţiile armatorului din Mangalia, unde urmează să se facă reparaţia, după incendiu, nava a fost dusă în Germania şi a stat şapte luni până s-au descărcat containerele neafectate de incendiu”, a declarat Constantin Lupu, directorul general al Insemex Petroşani.
Refuz categoric în alte ţări
Nava Flaminia până să ajungă în rada Portului Constanţa a fost refuzată de englezi, francezii ori olandezi şi mai toate ţările nordice şi-au sporit măsurile de securitate de teama încărcăturii considerată periculoasă. În cele din urmă a fost dusă la Wilhelmshafen în Germania şi descărcată astfel încât să poată ajunge la Mangalia pentru reparaţii. „În Germania s-a făcut o decontaminare a apei folosite în incendiu şi au rămas deşeuri solide. Nu au fost evacuate toate în Germania dintr-un considerent legat de rezistenţa structurală a navei. În timpul incendiului, doi pereţi de susţinere ai navei puternic afectaţi fiind topiţi şi deformaţi, iar sarcinile acestor pereţi au fost preluate de aceste deşeuri metalice contorsionate care au venit să întărească coca navei şi de aceea nu au fost descărcate acolo”, explică directorul Insemex.
Nava încă prezintă pericol de explozie
Expertiza efectuată de cercetători la laboratoarele Insemex Petroşani a durat aproape o săptămână şi arată că pe Flaminia încă există pericol de explozie. Specialiştii au indicat şi măsurile ce trebuie luate, astfel încât muncitorii care se vor ocupa de descărcarea navei şi reparaţie, să nu fie în pericol. „S-au adus 24 de eşantioane şi s-au analizat timp de patru zile în laboratoarele Insemex. Apoi s-a făcut prelucrarea rezultatelor obţinute, atât pentru determinările la faţa locului, pe vapor, cât şi pentru rezultatele analizelor de laborator. În principiu, în condiţiile în care vorbim de o atmosferă deschisă, cantitatea de gaze degajată din deşeurile lichide, care încă mai sunt în partea inferioara a navei, nu prezintă pericol de explozie. În anumite condiţii particulare însă, probele au arătat că se pot aduce în limite de explozivitate aceste cantităţi de gaze şi vapori, dacă vorbim de spaţii închise. Încă mai sunt containere care au mai mulţi pereţi şi temperaturi ridicate. Noi am făcut recomandări în ceea ce priveşte procesul de descărcare al acestor reziduuri din cală, din magaziile afectate şi să se monitorizeze atmosfera permanent, astfel încât să nu existe pericol pentru lucrătorii care vor fi implicaţi în operaţiunea de descărcare a deşeurilor solide”, a mai declarat, Constantin Lupu, director general Insemex Petroşani.