Explozie, urmată de incendiu, la Hunedoara
Un transformator de la o staţie electrică, de pe strada Ştrandului, din Hunedoara, a explodat, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit. Bubuitura a fost urmată de un incendiu, care a distrus mai multe transformatoare de curent.
Duminică seara, după anunţarea incendiului, pompierii, împreună cu două autospeciale de intervenţie au ajuns în trei minute la faţa locului, unde au descoperit că ardea uleiul unui transformator de curent şi un alt transformator de măsurare a tensiunii, însă nu au putut interveni imediat. „Potrivit procedurilor de intervenţie în asemenea cazuri şi pentru siguranţa pompierilor, aceştia au putut interveni doar după deconectarea de la curent a staţiei de 110 kw şi doar cu permisiunea specialiştilor. Echipa de intervenţie a societăţii de distribuţie a curentului electric a ajuns la locul incendiului în aproximativ o oră, timp necesar pentru efectuarea manevrelor de deconectare şi legare la pământ, activităţi realizate împreună cu personalul Transelectrica, coordonate de dispecer”, a declarat căpitanul Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.
În incendiu au ars aproximativ 100 litri de ulei de transformator şi au fost degradate patru transformatoare, un separator de linie, precum şi geamul, vopseaua de pe capotă, şi plafonul unei maşini aflată lângă staţie.