Categories: ComunitateFlash

Exponatul lunii iunie la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, propune publicului, în cadrul Proiectului Exponatul Lunii, pentru luna iunie, o nouă piesă din patrimoniul istoric muzeistic.

Este vorba despre un obiect textil, o eşarfă de culoare galbenă, donată instituţiei muzeale în anul 1976 de Valeriu Pascu. Acesta a purtat eşarfa cu ocazia unui zbor demonstrativ pe care Aurel Vlaicu l-a efectuat în Orăştie în vara anului 1912, la puţin timp după succesul înregistrat la mitingul aviatic de la Aspern (Austria), potrivit dr. Daniel Iancu, cercetător ştiinţific III, Secţia de Istorie şi Artă din cadrul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.
Valeriu Pascu, unul din personajele centrale ale Marii Uniri din 1918, a făcut Muzeului din Deva o donaţie consistentă, o parte a acesteia fiind valorificată de către instituţia noastră în Anul Centenarului Marii Uniri.
Textul documentului. Din amintirile unui participant. Menţiune, aflat în patrimoniul muzeal din Deva, donat, împreună cu eşarfa şi a cărui copie este pusă acum la dispoziţia publicului de către dr. Daniel I. Iancu Cercetător ştiinţific III, Secţia de Istorie şi Artă din cadrul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, conţine următoarele rânduri scrise de Valeriu Pascu, cu referire la obiectul expus.
La marele succes aviatic de la Viena, pe câmpul de la Aspern, lui Aurel Vlaicu i s-au atribuit prin juriu patru premii clasa I şi II. Mitingul a avut loc la data de 23-27 iunie 1912.
După miting, în drum spre Bucureşti – călătorind cu trenul – eroul nostru s-a oprit la Orăştie, unde la începutul lunei iulie s-a organizat un miting aviatic în prezenţa a mii şi mii de oameni.
Startul s-a făcut de pe Dealul Mic, peste drum de cazarma militară de la şoseaua spre Deva.
Vlaicu şi-a luat sborul cu uşurinţa unui gândac, parcurgând distanţa survolând oraşul în direcţia spre satul Binţinţ, plutind din văzduh peste sat şi casa părintească.
După aterizare pe Dealul Mic, Vlaicu a fost ovaţionat ca un erou scump al neamului. Ţărani şi orăşeni în haine de sărbătoare l-au aclamat la plecarea lui din oraş în drum spre Bucureşti.
Eşarfa galbenă alăturată am purtat-o ca una din culorile noastre naţionale, alţi demonstranţi au purtat eşarfe roşii, respectiv albastre.
Bucureşti 20 ianuarie 1976, Valeriu Pascu.
Piesa poate fi văzută, în spaţiul special amenajat şi dedicat proiectului Exponatul Lunii, din holul Castelului Magna Curia, pe tot parcursul lunii iunie 2019, de marţi până duminică, între orele 10.00 şi 18.00.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

3 zile ago