Fosilele acestui prădător au fost descoperite și descrise de către savantul paleontolog Franz Nopcsa, care a trăit în secolul trecut și care și-a făcut cercetările prin împrejurimile orașului Hațeg (zona Sîmpetru).
Cu 75 de milioane de ani în urmă
Cel care a dat denumirea speciei, a fost însă curatorul de la British Museum, pe nume Charles William, în urma studiilor efectuate pe resturile osoase care au ajuns între timp în Marea Britanie. O traducere a numelui său, provenită din greaca veche, ar fi helos – mlaștină, și pteryx – aripă. ”Aripa de mlaștină” era văzut inițial ca fiind o pasăre din categoria pelicanilor sau a cormoranilor. Această categorisire inexactă a fost o consecință a faptului că inițial, din schelet au fost descoperite doar câteva fragmente (un femur și o parte din tibie), însă ulterior noi descoperiri au indicat faptul că Elopteryx a fost de fapt un Trodontid, adică a aparținut unui grup de dinozauri carnivori, și a trăit în urmă cu aproximativ 75 de milioane de ani (în perioada Cretacică).
Se consideră că ar fi fost acoperiți cu pene, asemenea păsărilor de astăzi, și că își duceau viața de prădători activi în grupuri restrânse. Înzestrați fiind cu colți ascuțiți, gheare puternice la membrele anterioare și două gheare-seceră enorme la membrele inferioare, considerați a fi totodată inteligenți și cooperând în vânătoare, terorizau largile ținuturi de la poalele munților înalți ai insulei pe care își duceau viața, putând să doboare pe lângă numeroase animale mici, chiar dinozauri ierbivori de talie mult mai mare față de cea a lor.
Prezența penajului sugerează faptul că Elopteryx ar fi avut sânge cald, asemeni păsărilor de astăzi. Erau viețuitoare rapide și agile, vânându-și în mod activ prada, în mare parte formată din viețuitoare de talie mică și mijlocie. Exponatul se află la parterul Castelului Magna Curia.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…