La aproape 50 de ani (n.r.-născut la 14 iunie 1967), noul prefect al judeţului, brădeanul Fabius Kiszely, a fost învestit, ieri, în funcţie. De la Ministerul Afacerilor Interne, la ceremonie a participat directorul general Teodor Iulian Gheorghe. Conducerea Consiliului Judeţean, directori de deconcentrate, primari, aleşi locali, funcţionari publici au fost prezenţi ieri la învestirea lui Kiszely.
Fabius Kiszely a fost până ieri subprefect al judeţului. De ieri, el l-a înlocuit pe Valer Ungur, care la plecarea din funcţia de prefect a fost mai emoţionat decât la numirea pe post.
Uşa prefecturii va fi deschisă pentru toată lumea, a declarat noul prefect al judeţului. El le-a spus primarilor prezenţi că au tot sprijinul în accesarea de fonduri europene. „Ca prefect, sarcinile mele rezultă din lege. Funcţia de prefect înseamnă şi multă contribuţie personală. Prioritar pentru mine va fi învăţământul şi îmi doresc să evoluăm foarte mult cu demersurile pe care le întreprindem în acest domeniu. De asemenea, o altă prioritate pentru mine va fi cultura, pentru că numai aşa putem deveni o naţiune puternică şi demnă în rândul naţiunilor europene. Sportul reprezintă o altă direcţie importantă în dezvoltarea noastră“, a declarat prefectul judeţului Hunedoara.
Acum se aşteaptă ca ALDE Hunedoara să-şi nominalizeze omul pentru postul de subprefect. Deşi se vehicula că Nelu Ardelean este propunerea celor de la ALDE pentru această funcţie, lucrurile nu stau aşa. Ieri, Ardelean ar fi trebuit să susţină examenul pentru un post de funcţionar la Primăria Hunedoara, dar nu s-a prezentat la concurs. El nu a reuşit să ajungă funcţionar public la Primăria Deva şi a vrut să încerce şi la Hunedoara, dar se pare că s-a răzgândit între timp. În aceste condiţii, surse din ALDE susţin că mâine, joi, va avea loc o Delegaţie Permanentă a organizaţiei judeţene unde va fi propus Dorel Bretean pentru postul de subprefect al judeţului. Bretean are calitatea de funcţionar public al Primăriei Vulcan, o condiţie necesară pentru a accede în funcţia respectivă.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…