Categories: Actualitate

Fabrică de acumulatori la Aninoasa?

O firmă intenţionează să construiască o fabrică de acumulatori, pe perimetrul fostei mine din Aninoasa, iar investitorii discută cu autorităţile locale termenii investiţiei.
O corporaţie şi-a anunţat intenţia de a construi o fabrică de producere a acumulatorilor şi ar avea nevoie de circa 500 de şomeri care să lucreze în producţie. Investiţia ar fi cea mai mare realizată de un investitor în Valea Jiului dacă se va concretiza. Deja au avut loc întâlniri între conducerea Primăriei Aninoasa şi reprezentanţii societăţii, iar primarul localităţii este încrezător că proiectul va deveni realitate. Fabrica în care vor fi asamblaţi acumulatori de mai multe tipuri ar trebui realizată pe platforma minieră a localităţii, teren aflat în proprietatea administraţiei locale.
”Suntem în discuţie pentru realizarea acestei fabrici de acumulatori. Discuţiile sunt serioase, o să avem întâlniri de negociere şi vedem cu decurg. Ei ar face investiţia pe fonduri europene, iar necesarul de forţă de muncă ar fi de circa 500 de persoane. Şi-ar găsi un loc de muncă şi mulţi şomeri din restul Văii Jiului. Vom vedea cum decurg lucrurile şi după întâlnirile cu investitorii, atunci vom şti exact ce au în plan. Dacă prindem această investiţie, ar fi o mină de aur pentru localitate”, a declarat Nicolae Duna, primarul localităţii Aninoasa. Primăria a primit perimetrul minier ecologizat în proprietate şi a concesionat până acum o parte către mai multe societăţi, printre care şi o fabrică de canapele. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago