Categories: Actualitate

Fabrica de cărămizi din Baru, călcată de hoți

Suspecții au furat mai multe cabluri electrice, însă polițiștii i-au prins după o ur­mărire din Baru Mare și până la Pui.
„În jurul orei 05:20, polițiștii Secției de Poliție Rurală Baru au prins în flagrant 5 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 34 şi 46 de ani, din municipiul Hunedoara, care au pă­truns într-o clădire ce aparține unei societăți comerciale din comuna Baru, de unde au sustras cabluri electrice. Imediat după co­mi­terea faptei, bărbaţii au părăsit incinta so­cie­tății cu o autoutilitară, deplasându-se în di­recția Baru-Hațeg, fiind urmăriți și opriți de poliţişti în localitatea Pui. În urma controlului, în autoutilitară au fost găsite mai multe seg­mente de cablu electric, motiv pentru care cei cinci au fost conduși la sediul Poliției Hațeg, pentru audieri”, a informat IPJ Hu­ne­doara. Polițiștii au întocmit dosar penal pri­vind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar prejudiciul cauzat fostei fabrici se ridică la aproximativ 30.000 de lei.
Faţă de cei în cauză, polițiștii au emis or­do­nanțe de reținere pentru o perioadă de 24 de ore, bărbaţii urmând a fi prezentaţi pro­cu­ro­rilor pe lângă Judecătoria Hațeg. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago