Face greva foamei în faţa judecătoriei
Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Hunedoara, e în greva foamei de câteva zile, în faţa Judecătoriei Hunedoara, pentru că – susţine el – fiica sa l-a scos afară din casă cu ajutorul magistraţilor. Fata a făcut rost de un ordin de restricţie împotriva lui, însă omul spune că nici nu ştia că a fost implicat într-un proces.
„Am fost judecat, după bunul lor plac”
Vasile Sabău (foto) spune că a intrat în greva foamei încă de la începutul săptămânii şi că nu va înceta protestul până nu i se va permite să intre, din nou, în propria sa locuinţă. Omul susţine că fiica sa, de 23 de ani, a obţinut în instanţă un ordin prin care-l obligă să nu se apropie la mai puţin de 100 de metri distanţă de casă. „Locuiam cu fata şi cu mama ei, de care am divorţat, într-o casă cu trei camere din Ceangăi. Nu aveam treabă cu ele, nici nu ne-am mai vorbit în ultimele şapte luni, dar fata spunea că o terorizez psihic“, a declarat hunedoreanul. Acesta susţine că nu a ştiut că a fost implicat într-un proces cu fiica sa şi că s-a trezit, doar, scos afară din casă. Astfel, îi condamnă pe magistraţi că l-au judecat „după bunul lor plac“.
Adevărul este altul
Reprezentanţii Judecătoriei Hunedoara, însă, susţin altceva. Se pare că nu e prima dată când omul primeşte un astfel de ordin de restricţie, a mai avut unul, valabil şase luni, iar acum i s-a interzis să se apropie de casă timp de o lună de zile, pentru că era agresiv cu fosta lui soţie şi cu fiica lor. Mai mult, magistraţii spun că bărbatul a fost prezent la câteva termene ale procesului, însă nu s-a preocupat de apărare şi nici nu s-a folosit de calea de atac, prin care putea să ducă procesul mai departe. În plus, Vasile Sabău s-a mai ales şi cu un proces penal, aflat tot pe rolul Judecătoriei Hunedoara, în care este acuzat de nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti, pentru că a ignorat primul ordin de restricţie emis de instanţă pe numele lui.