Procurorii DIICOT Caraş Severin, cu ajutorul SCCO Caraş-Severin, BCCO Timişoara şi SCCO Hunedoara, au derulat zilele trecute o operaţiune de destructurare a unei reţele de falsificatori de valută.
Patru persoane au ajuns la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Caraş-Severin, în urma efectuării a cinci percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Hunedoara, fiind suspectate de falsificare de monedă, punerea în circulaţie de valori străine falsificate şi înşelăciune.
Trei suspecţi sunt hunedoreni, doi dintre ei din Valea Jiului. Cei trei au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile la cererea DIICOT. Astfel, Robert Busuioc, Cristian Balint şi Ştefan Balint sunt cercetaţi în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire în grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de falsificare de monedă şi punere în circulaţie de valori străine falsificate, dar şi înşelăciune. Cei trei au posibilitatea de a contesta decizia judecătorilor.
Procurorii spun că, din luna aprilie a acestui an, membrii grupării infracţionale ar fi acţionat pentru plasarea de bancnote contrafăcute, de 50 şi 100 de euro, sub pretextul cumpărării, prin intermediul Internetului, a unor cabaline, de la diferite persoane din Caraş-Severin. Acelaşi grup infracţional ar fi acţionat şi pe raza judeţelor Gorj şi Olt, fiind înregistrate cazuri similare de plasare de bancnote contrafăcute.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…