Fanfara de la Ghelari reprezintă un brand al Ţinutului Pădurenilor. Datorită unui proiect câştigat de primăria de aici, prin Grupul de Acţiune Locală din care face parte, instrumentele fanfarei, vechi de patru decenii, vor fi înlocuite, iar întregul grup va purta straie noi.
Se caută talente
„E vorba de un program european în valoare de peste 40.000 de euro. Am semnat contractul de finanţare la finalul anului trecut. Este axat pe două componente principale: achiziţionarea de noi uniforme
şi instrumente pentru fanfară, respectiv asigurarea utilajelor necesare pentru procesul de deszăpezire. Pe lângă cele 25 – 30 de instrumente de care avem nevoie, dorim să confecţionăm pentru membrii fanfarei, alte uniforme. În paralel, urmărim să descoperim noi talente din rândul tinerilor, pentru a putea duce tradiţia mai departe”, spune Ioan Bulbucan (foto), primarul comunei Ghelari. Acesta susţine că începând cu luna curentă, se vor strânge oferte pentru cumpărarea instrumentelor, deoarece dacă tot se dă un ban, măcar să fie alese unele de calitate.
A rezistat vremurilor
Ceea ce nu multă lume ştie este că Fanfara de la Ghelari era prezentă la marile serbări câmpeneşti de 1 Mai, atât în timpul Austro-Ungariei, cât şi după alipirea Ardealului la România. „Fanfara mare”, mai exact cea a seniorilor, era folosită numai la înmormântări şi la diverse manifestări importante, iar pentru baluri şi nedei se apela la o formaţie redusă, care cânta cu trâmbiţele. În anii ‘70, ajunsese să numere 40 de membri, acum, mai are doar 25. Momentul de declin al activităţii a fost semnalat în urmă cu peste 10 ani. Însă, grupul a supravieţuit, iar acum, cântecul său răsună fie pe la diferite acţiuni, fie în deschiderea unor evenimente importante, cum ar fi Festivalul Baroc din Sibiu.
Vorbesc gurile rele că un angajat de la o unitate medicală din zonă scuipă pe…
Start în campania electorală pentru turul al doilea tur de scrutin pentru prezidențiale. Duminică, 18…
Magdalena Șerban În organizarea Consiliul Județean Hunedoara și a Centrului de Cultură și Artă al…
Lucian Rus, primarul municipiului Deva Pentru că a rezolvat o problemă a unora dintre cetățenii…
I.A., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiuni de corupție,…
Un bărbat din municipiul Lupeni s-a ales cu dosar penal pentru infracțiunea de distrugere după…