Tânărul teribilist care a omorât doi pietoni înainte de Paşti ar putea fi incriminat chiar de un filmuleţ pe care şi l-a postat pe o reţea de socializare. În filmul cu pricina, şoferul de 21 de ani se lăuda prietenilor cum îşi conduce bolidul cu viteză foarte mare prin localitate.
Ancheta în cazul şoferului teribilist din Petroşani, care a omorât doi pietoni cu BMW-ul său, înaintează greoi din lipsa martorilor care se tem să depună mărturie în faţa procurorului. Şoferul, Codruţ Norocel Măturar (foto), cercetat în stare de arest la domiciliu, nu recunoaşte că victimele se aflau pe trecerea de pietoni, astfel că procurorii aşteaptă finalizarea unei expertize care să certifice viteza cu care circula tânărul prin localitate şi dacă victimele treceau sau nu strada prin loc permis. Cert este însă că, în momentul în care teribilistul cu BMW a spulberat pietonii, acesta avea o viteză foarte mare, în condiţiile în care pantoful uneia dintre victime a fost găsit la zeci de metri depărtare. O probă care vine în sprijinul acuzării este furnizată chiar de Codruţ Norocel Măturar, în ciuda faptului că individul a decis să nu facă nici o declaraţie pe tot parcursul anchetei. Un filmuleţ pe care tânărul şi l-a postat pe Facebook şi în care arăta cum circulă cu viteză foarte mare prin localitate, îi va ajuta pe procurori în anchetă. Chiar dacă tânărul şi-a şters contul şi implicit filmuleţul, acesta a ajuns ca probă la procurorul de caz.
S-a îmbătat criță și a făcut praf un bolid cumpărat din banii publici. Cârcotașii dintr-o…
Şoseaua care face legătura între municipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…
Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…
Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…
Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre modul în care nanoparticulele lipidice…
Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…