Fără cinci titulari, dar cu speranţe
Campioana Ligii a IV-a Hunedoara, Club Jiul Petroşani, îşi va relua, azi, pregătirile, sub comanda aceluiaşi cuplu de antrenori, dar fără cinci jucători de bază. Alb-negrii speră că vor fi acceptaţi de FRF în Liga a III-a, deşi s-au „ars” la barajul de promovare cu Flacăra Făget.
Vise de Liga a III-a
Antrenorii Daniel Huza şi Damian Militaru vor suna reunirea lotului echipei Club Jiul, azi, la ora 11.00, la Stadionul Jiul. Oficialii alb-negrilor încep pregătirea cu speranţa că Federaţia Română de Fotbal va aviza favorabil cererea de acceptarea în Liga a III-a, însă unii jucători nu-şi pun mari speranţe în verdictul forului condus de Mircea Sandu. Drept dovadă, cinci dintre jucătorii de bază vor absenta la reluarea pregătirilor. Horaţiu Popa e în probe la Unirea Alba Iulia, Gabriel Apetri este indecis, Ovidiu Popesc a revenit la FC Hunedoara, Nicandro s-a înţeles cu Gaz Metan Mediaş, iar Abiodun este în căutarea unei echipe dintr-un eşalon superior. Până pe data de 15 iulie, Jiul va afla dacă va evolua în Liga a III-a sau va rămâne în judeţeană. Oficialii grupării petroşănene au depus la FRF o cerere, prin care au solicitat un loc vacant în Liga a III-a şi în care au specificat că baza sportivă de la Petroşani întruneşte condiţiile pentru un eşalon superior Ligii a IV-a.
Talent „trădat” de mentalitate
Pe de altă parte, atacantul Gabriel Apetri se gândeşte să renunţe la activitatea competiţională. Fotbalistul spune că dacă ar fi fost mai atent cu viaţa sa sportivă, ar fi ajuns departe, însă acum, şi-a pierdut încrederea în forţele proprii.
Apetri, care la finele anului va împlini 30 de ani, a ratat trei mari ocazii de a arăta ce ştie. Fotbalistul a fost legitimat la Oţelul Galaţi, Poli Timişoara şi Universitatea Craiova, însă zecarul de la Club Jiul a trecut fără a-şi demonstra talentul cu care l-a înzestrat Divinitatea. Reîntors mereu la echipa unde a bătut prima dată mingea, Jiul Petroşani, Apetri are regrete. „Îmi pare rău că nu am fost mai atent cu viaţa mea sportivă şi că nu am fost un pic mai serios şi mai muncitor. Dacă eram mai serios, ajungeam mai sus în Liga I. Am ratat şanse cu care poate te întâlneşti o dată în viaţă”, a spus Apetri. Unul dintre favoriţii patronului Alin Simota, Apetri, a evoluat în returul de campionat pentru Club Jiul, sub formă de împrumut de la FC Baia Mare. „Mă gândesc să mă las de fotbal, pentru că mi-am pierdut încrederea în mine”, a încheiat Apetri. Fotbalistul are în palmares aproximativ 70 de jocuri în Liga I şi peste 100 de meciuri în Liga a II-a.