Actualitate

„Fără haos în legislaţia fiscală” – protestul contabililor

Contabili, economişti şi antrepre­nori au organizat, ieri, la Bucureşti, un protest pentru a atrage atenţia asupra a ceea ce ei numesc ”teroare fiscală” şi măsuri adoptate fără con­sultare publică, cu impact major asu­pra întregii societăţi. Manifes­tarea a fost intitulată ”Fără haos în legislaţia fiscală”.

Are nevoie de digitalizare
Premierul Marcel Ciolacu a declarat ieri, întrebat în legătură cu protestul contabililor, economiștilor și antre­prenorilor, care contestă, printre al­tele, implementarea e-TVA, că „de 30 de ani, tot timpul cedăm şi am ajuns primii la evaziune fiscală, din Europa”, relatează News.ro. „Am făcut toate modificările posibile, nu sunt sanc­ţiuni. Cu toţii ne dorim reforme. Când le implementăm, nu mai sunt bune. ANAF-ul are nevoie de digitalizare, după 30 de ani. Cu adevărat, trebuie să vedem, pe timpul implementării, să nu creăm mai multe probleme com­paniilor, decât să facem digitalizarea. Şi eu am văzut că domnul ministru a avut acest întâlniri, mereu, dar nu putem ceda, pentru a o mia oară. De 30 de ani, tot timpul cedăm şi am ajuns primii la evaziune fiscală, din Europa. Eu nu îmi asum acest lucru”. (A.N.)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura