Arcaşii Simona Băncilă şi Răzvan Marcu (foto), de la SCM Deva, care au făcut parte din echipa naţională a României la Campionatul European de tir cu arcul, ce se desfăşoară în aceste zile în Armenia, se vor întoarce acasă fără medalii. Simona Băncilă care a avut un punctaj valoros în etapa preliminară şi s-a calificat de pe un loc bun în faza eliminatorie, a fost eliminată în turul 16-imilor de finală cu Unsal Begunhan din Turcia. De asemenea, în competiţia echipelor mixte, Simona Băncilă şi Daniel Ciornei (CSM Iaşi) au fost învinşi, în etapa 16-imilor de finală de echipa similară a Italiei, scor 3-5, şi au ratat şansa obţinerii unei medalii. Răzvan Marcu a fost eliminat din competiţie, în etapele preliminare, în ambele probe la care a participat.
Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un salariu net de vreo 8.000 de lei,…
Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…
Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…
Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…
Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…
Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…