Sport

Fără menajamente, în derbiul hunedorean

Ciprian Marinuţ

Jiul şi CFR Simeria au doar varianta victoriei, pentru a menţine „cadenţa” plutonului fruntaş, în derbiul judeţean din Liga a III-a, programat azi, de la ora 14.00, la Petroşani. Din păcate, e imposibil ca ambele să câştige, iar o remiză nu ajută prea mult nici una dintre combatante.

Care pe care
Ambele echipe au „înviat”  în ultimele şapte runde, după un start nereuşit, şi vor să continue să acumuleze puncte, pentru a se apropia şi mai mult de podium. CFR Simeria e pe locul şapte la patru puncte de lider, iar Jiul e  pe nouă, la cinci lungimi distanţă de prima clasată, ACS Recaş. În consecinţă, derbiul de azi va fi unul de care pe care, întrucât orice alt rezultat în afara victoriei ar mări ecartul faţă de primul loc pentru echipa care pierde. „Vom juca încrezători, la victorie, la fel cum facem în toate meciurile pe care le disputăm. Am demonstrat că putem învinge orice echipă din serie şi mizăm pe valoarea şi experienţa jucătorilor noştri, pentru un nou succes. Nu ne e frică de Jiul, iar băieţii vor să învingă şi la Petroşani, la fel ca la Hunedoara, pentru a arăta că sunt cei mai buni din judeţ”, a spus Marius Opric, antrenorul feroviarilor. Marin Tudorache, tehnicianul alb-negrilor, i-a spionat pe feroviari etapa trecută la meciul cu Flacăra Făget, scor 4-0, pentru a le identifica punctele slabe şi a găsi soluţii să câştige meciul. Rămâne de văzut dacă informaţiile tehnicianului vor fi suficiente pentru adjudecarea celor trei puncte. Jiul are doar trei victorii în cele şase meciuri disputate acasă în actualul sezon, însă toate au fost obţinute în ultimele partide. CFR Simeria a obţinut două victorii şi o remiză în cele şase partide disputate în deplasare, momentul de vârf fiind victoria cu FC Hunedoara, de pe Arena „Michael Klein”. Derbiul va fi arbitrat de o brigadă hunedoreană, formată din Denis Haidiner (Hunedoara)  – la centru, Marius Pavăl (Simeria) şi Alin Saraol (Deva) – asistenţi, iar observatorii vor fi Vasile Balaş (Reşiţa) şi Romeo Malac (Timişoara). A treia echipă hunedoreană din eşalonul trei, FC Hunedoara (locul opt), are un meci dificil, în deplasare, mâine, cu FC Caransebeş, ocupanta locului patru.

Foame de puncte, la Deva
Partida dintre Mureşul Deva şi Gaz Metan Severin, programată mâine, pe Stadionul „Cetate”, aduce faţă în faţă două formaţii care au nevoie de puncte ca de aer. Echipa antrenată de Constantin Olariu a ajuns pe loc retrogradabil după parcursul slab din ultimele cinci etape şi e obligată să învingă, pentru a mai putea spera la o eventuală evadare din zona periculoasă. „Găzarii” au cu un punct mai mult decât Mureşul şi sunt departe de locurile fruntaşe pe care le aveau ca obiectiv. Ca urmare, nici nu concep să nu câştige la Deva, pentru a urca spre partea superioară a clasamentului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura