Fără şanse (II)

În timpul unui stagiu doctoral, la Universitatea din Târgovişte, ni s-au prezentat nişte statistici, rezultate ale unui studiu referitor la degradarea învăţământului românesc. Un studiu făcut după toate regulile artei – grupuri-ţintă, marjă de eroare, etc. Rezultatul era că şansele elevilor şi ale studenţilor români sunt drastic reduse prin cvasi-totala necorelare dintre profilurile liceelor şi ale facultăţilor şi ceea ce se cere în producţie. Mai capitalist vorbind, fractură între cerere şi ofertă.
În discuţiile purtate pe marginea studiului, până la un punct am fost de acord că aşa este. Liceele au făcut eforturi considerabile să se adapteze, încercând să acţioneze într-o economie de piaţă haotică prin înfiinţarea de secţii care „să dea bine”. Unele nu aveau tradiţie şi nici specialişti. Altele sufereau de multă vreme din cauza reputaţiei – se ştie că nu toţi suntem egali fizic sau intelectual. Ne place sau nu, unele licee luau spuma, altele se mulţumeau cu ceea ce rămâne – în definitiv, fiecare merită o şansă. Liceele din Deva, spre exemplu, cele de pe strada Minerului, cunoscute până în 1990 drept „industriale” nu puteau în mod evident să concureze cu cele teoretice, oricât şi-ar fi dorit-o. Dar societatea are nevoie nu doar de medici sau filosofi dedicaţi, ci şi de electricieni buni, de exemplu. Nu mai găseşti un meseriaş ca lumea să dai cu tunul.
Dar de mineri mai are nevoie? Nu, din moment ce este o activitate care s-a tot restrâns. De chimişti? Pentru care industrie chimică? De constructori? Boom-ul imobiliar ne-ar fi indicat că da, dar ceea ce s-a petrecut spune că e nevoie de măsură. De siderurgişti mai este nevoie? Foarte puţin… Dar de mecanici? Auto poate, în rest industria românească este pe butuci. Nu mai construim nimic, majoritatea celor care ştiau să construiască baraje, locomotive, avioane sau utilaj petrolier au murit sau sunt pensionari. Aşa că spre care tip de cerere să se orienteze liceele şi facultăţile, din moment ce economia românească este la pământ?
Ce locuri de muncă îşi vor găsi zecile de mii de tineri fără bacalaureat, fără meserie, fără perspective şi fără chef să mai depună vreun efort? Tineri total demotivaţi, treziţi brusc şi brutal că sunt pe cale să iasă de sub protecţia părinţilor, dar societatea nu le oferă nimic. Luptele noastre nu sunt pe principii, pe viziuni, pe strategii de succes, nu suntem capabili să gândim decât în orizonturi înguste, meschine şi adesea prosteşti.
Vom continua să pierdem forţă de muncă de calitate, în timp ce răspunsul altora la o problemă sau alta va fi legat paranoid de verişoara lui Oancea sau credinţa nestrămutată că partidul are întotdeauna dreptate. Cititorii mai inteligenţi îşi vor da seama de ce…