Dacă în unele comune din judeţ s-a pus lacătul pe unele şcoli, din lipsa copiilor care să le frecventeze, la Răchitova s-a început anul de studiu în aceeaşi formulă ca în 2015.
“În Răchitova avem şcoală gimnazială şi grădiniţă, la Vălioara funcţionează o şcoală primară şi o grădiniţă, iar la Boiţa a rămas o şcoală primară, unde mai sunt doar cinci elevi. Există un microbuz şcolar care asigură deplasarea copiilor din comună către unităţile de învăţământ preşcolar şi şcolar şi deocamdată e suficient. Cei de nivel liceal merg la Haţeg, de regulă. Şi în acest caz au decontul asigurat pentru abonamente. Cât priveşte cadrele didactice, avem localnici titulari, însă există şi persoane care fac naveta. Unităţile şcolare sunt reabilitate, în mare parte. Ar mai necesita mici modificări, iar pe măsura posibilităţilor, în timp, le vom realiza şi pe acestea. Încălzirea se face pe bază de centrale pe lemne la Răchitova şi Vălioara, iar la Boiţa există sobă, tot pe lemne. Avem şi un After School, activitatea de aici fiind susţinută de cadrele didactice, sub formă de voluntariat. Peste 20 de elevi pot să-şi pregătească temele după orele de curs. Clădirea ne aparţine şi a trebuit doar să fie reabilitată şi amenajată. S-a făcut totul cu bani europeni nerambursabili, tocmai în ideea de a le asigura acest ajutor, copilaşilor”, a precizat Liviu Simedroni (foto), primarul comunei Răchitova. (M. Şerban)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…