Categories: Sport

Fãrã surprize în optimi

Ciprian Marinuţ

Echipele E.F.C. Anonimii, Alfa Team Cristur, Primavera Design şi AS Electroconat şi-au respectat statutul de favorite şi au câştigat la scoruri categorice meciurile din manşa tur a optimilor SuperLigii „RealSport” de Fotbal Amatori Deva. În doar două dintre cele şapte partide disputate scorul a fost strâns, iar calificarea e pe muchie de cuţit.
 

Fără menajamente
Favoritele au turat la maximum motoarele şi n-au avut deloc milă de adversare în primul act al meciurilor eliminatorii din Campionatul „RealSport”. Echipa perfectă a fazei grupelor SuperLigii, E.F.C. Anonimii, a făcut instrucţie cu Grawe şi i-a administrat cel mai drastic scor al manşei tur a optimilor, 16-3. „Am jucat cu seriozitate şi ne-am impus la un scor care nu lasă loc de comentarii. Cred că avem asigurată calificarea, pentru că rezultatul nu mai poate fi întors”, a spus Alin Petraş (Ticeru), delegatul echipei E.F.C. Anonimii. Şi fosta campioană, Alfa Team Cristur, s-a distrat cu adversara sa, C.F.R., câştigând cu 14-3 şi asigurându-şi practic calificarea. În acest joc s-a remarcat atacantul câştigătorilor, Ladislau Zudor, care a marcat nouă din cele 14 goluri ale echipei sale şi a devenit golgheterul rundei. Primavera Design a depăşit problema absenţei preconizate a lui Gică Ţiglar şi a câştigat cu 6-2 în faţa celor de la SL Gaz Metan. „A fost un joc de luptă, pe care puteam să-l câştigăm la un scor mai clar, deşi a lipsit Gică Ţiglar. Adversarii au fost ambiţioşi şi arţăgoşi, dar noi am controlat jocul. Ne-au condus cu 1-0, însă am marcat de patru ori consecutiv şi am făcut 4-1. La final a fost 6-2 şi suntem favoriţi la calificare”, a spus Claudiu Mirea, căpitanul echipei Primavera Design. În fine, a patra echipă care poate considera că are asigurate biletele pentru sferturile de finală este AS Electroconat, formaţie ce a dispus cu 10-2 de Paloma.

 

Care pe care
Dintre cele şapte partide disputate în optimi, în două, soarta calificării se va decide abia în retur. Liverpool a câştigat cu 2-1 în faţa celor de la FC Săgeata Bar, însă după aspectul jocului, învinşii au şanse să întoarcă rezultatul. La fel stă situaţia şi în duelul dintre CSS Honved şi Partizan, în care Honved a condus cu 1-0, dar a pierdut la final cu 2-3.

Lidera pas pe loc, penalizatele recuperează
În LigaRealSport (divizia secundă), etapa a fost marcată de eşecul liderei, Ozana, aflată la al doilea pas greşit. Prima clasată a fost învinsă cu un categoric 5-2 de Bamboo, una dintre echipele suspectate de jocuri de culise şi penalizată cu şase puncte. O altă echipă penalizată cu şase puncte, din aceeaşi cauză ca şi Bamboo, Full GSM, a dispus de Vulturii cu scorul de 4-3 şi urcă destul de vertiginos în clasament.

SuperLiga RealSport/ Rezultatele primei manşe a optimilor:
Tur: duminică, 1 mai: meciul 1: E.FC. ANONIMII – GRAWE 16-3; meciul 2: PERA BMW – AMICII 4-0; meciul 3: LIVERPOOL – F.C. SĂGEATA BAR 2-1, meciul 4: A.S ELECTROCONAT – PALOMA 10-2; meciul 5: ALFA TEAM CRISTUR – C.F.R. 14-3; meciul 6: AUTONET DEVA – AVANTAJE II amânat pentru miercuri, 4 mai; meciul 7: QUASAR PRIMAVERA – S.L. GAZ METAN 6-2; meciul 8: C.S.S. HONVED DEVA–PARTIZAN 2-3. Returul optimilor de finală este programat sâmbătă, 7 mai.
Turneul pentru locurile 17-20, duminică, 1 mai: AS. FC. CRISTUR – AVIS III 7-11; AVS DEVA – SEWS DEVA I 10-7; Clasament: 1. Avis III – 3p (+4); 2. AVS Deva – 3 p (+3); 3. Sews Deva I – 0p. (-3); AS. FC. Cristur – 0p (-4).

AddThis Website Tools
MesagerulHunedorean

Recent Posts

George Simion câștigă detașat primul tur: Bătălie mare între Crin Antonescu și Nicușor Dan

Exit-POLL-ul organizat de institutul CURS, datele prezentate fiind valabile pentru ora 19.00, ne arată faptul…

6 ore ago

Cum s-a votat în județ și nu numai. Vot istoric pentru România Ministrul Culturii, Natalia Intotero: Am votat pentru un preşedinte care să reprezinte România cu demnitate

Ministrul Culturii, Natalia Intotero, a declarat ieri, în municipiul Brad, lo­ca­litatea sa de domiciliu, că…

10 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Suflă și-n iaurt! Bâr­fitori bine informați din regiunea cu lămpașe ne-au povestit că a fost…

10 ore ago

Bulina albă

Isabela Țenț din Ghelari, regizor Pentru câștigarea premiului pentru „Cel mai bun Film documentar”, titlu…

10 ore ago

Bulina neagră

Denisa S., din Lupeni Pentru că riscă o condamnare la închisoare pentru furt calificat și…

10 ore ago

Uricani, schimbat total în următorii 5 ani

Magdalena Șerban Conducerea Orașului Uricani are planuri nu doar în teorie, ci și în practică.…

11 ore ago