Categories: Actualitate

Fată de 17 ani, din Deva, pusă să se prostitueze de proxeneți

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Cr­im­i­nalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Terito­rial Constanța, au efectuat, pe 3 martie, 12 percheziții domiciliare, 9 în județul Constanța și 3 în județul Hunedoara, la lo­cuințele unor persoane bănuite de trafic de minori, proxenetism și pornografie in­fantilă.

A făcut fotografii
Din cercetări a reieșit că, în luna noiembrie 2021, un bărbat, în urma înțelegerii prea­la­bile cu alte persoane, ar fi recrutat o minoră, de 17 ani, profitând de starea de vulnera­bilitate a victimei, cu scopul de a o exploata sexual, prin obligarea acesteia la practicarea prostituției, în municipiul Deva.
În acest scop, unul dintre bărbați ar fi rea­lizat fotografii care înfățișau minora în mai multe ipostaze cu tentă vădit sexuală, ima­gini pe care le-a distribuit prin atașarea lor la un anunț, care a fost publicat pe un site, în vederea atragerii de clienți dispuși să plă­tească pentru a întreține relații sexuale cu aceasta.
De asemenea, în perioada iulie 2021- fe­bruarie 2022, persoanele în cauză ar fi ob­ținut foloase materiale de pe urma practi­cării prostituției de către 4 tinere.
În urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicate 8 telefoane mobile, două țigarete confecționate artizanal (cu cannabis), un grinder, formulare de transfer monetar, pre­cum și alte înscrisuri cu valoare probatorie.
„Patru persoane sunt cercetate pentru comiterea infracţiunilor de trafic de minori, proxenetism și pornografie infantilă, 3 dintre acestea fiind conduse la audieri, iar, în baza probatoriului administrat în cauză, procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reţinerea acestora, pentru 24 de ore, fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspec­toratului de Poliție Județean Constanța.”, au anunțat reprezentanții IPJ Constanța. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago