Actualitate

Femeie ucisă în bătaie de concubin

Bărbatul care a comis crima a fost văzut ieşit din locuinţă plin de sânge de către un vecin de-al său. Cum a auzit scandalul dintre el şi concubina acestuia, omul şi-a dat seama că s-a întâmplat ceva grav şi a alertat poliţia. Victima a fost găsită într-o baltă de sânge.

Crima a avut loc în oraşul Simeria, iar cel care a comis-o este un localnic în vârstă de 67 de ani. Între el şi victimă au mai avut loc certuri, pentru că bărbatul făcea scandal aproape de fiecare dată după ce consuma băuturi alcoolice, însă femeia nu l-a reclamat. În noaptea de luni spre marţi, un nou scandal avea să se sfârşească tragic. Bărbatul şi-a lovit concubina, o femeie de 45 de ani, de mai multe ori, cu o bâtă peste corp şi în cap până a ucis-o.
”Poliţia oraşului Simeria a fost sesizată că într-o locuinţă din localitate se află cadavrul unei femei în vârstă de aproximativ 45 de ani. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, care a demarat primele cercetări şi a stabilit că prezumtivul autor al faptei de omor este un bărbat de 67 de ani, din localitate, aflat în custodia poliţiştilor. Acesta se pare că ar fi concubinul femeii şi ar fi agresat-o cu un corp contondent, pe fondul consumului de alcool”, a precizat IPJ Hunedoara.
Bărbatul acuzat de omor a fost reţinut de poliţişti şi dus la audieri. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de omor, iar cercetările sunt efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara. (M. Gânju)

7 comentarii la „Femeie ucisă în bătaie de concubin

  • litie Simeria doar tineri agenti care nu-si indeplineau sarcinile de serviciu dar inchideau ochii la mita pe care o primea ciobanul de Zeriu

    Alexandru Zeriu este un politist prost si incompetent care prin transferuri ilegale se face vinovat de complicitate la un omor deosebit de grav, in localitatea Simeria

    Ca sa isi poata urmari mai bine scopul de a primi mita si diferite foloase necuvenite, s-a folosit de pozitia si influenta pe care o avea pentru a transfera politistii care-i erau incomozi spre alte unitati de politie, si a adus doar politisti tineri care-i jucau in struna si care inchideau ochii la mita pe care Alexandru Zeriu o primea cu diferite ocazii

    Cu trei zile inainte de crima, autorul crimei a fost lasat sa plece din sediul Politiei Simeria, de catre politistul de serviciu desi acesta era arestat deoarece a batut cu bestialitate pe fica femeii care urma sa fie omorata, si pentru ca a atacat cu un cutit cativa Politisti care au sosit la fata locului

    Agentul care l-a lasat sa plece pe barbatul violent, a fost adus pe post de catre Alexandru Zeriu, un politist corupt care a adus toti agentii spagari si incompetenti din Simeria

    Daca Zeriu nu aducea politisti incompetenti, acestia nu-l lasau pe om sa plece si femeia aia nu era ucisa

    Alexandru Zeriu si-a cumparat porsche cayenne alb model nou si o casa din banii realizati din spagi, iar acuma este anchetat impreuna cu alti 8 politisti din simeria de catre „Afaceri Internet”

    Pacat ca o femeie nevinovata a trebuit sa moara ucisa de un criminal lasat in libertate de niste politisti corupti si incompetenti ca sa se faca ancheta si sa se descopere neregurile de la Simeria

  • Vinovat de aceasta crima este Alexandru Zeriu, un politist incompetent si spagar care prin influenta sa a realizat transferuri ilegale si nepotrivite de agenti de Politie, aducand in unitatea de Politie Simeria doar tineri agenti care nu-si indeplineau sarcinile de serviciu dar inchideau ochii la mita pe care o primea ciobanul de Zeriu

    Alexandru Zeriu este un politist prost si incompetent care prin transferuri ilegale se face vinovat de complicitate la un omor deosebit de grav, in localitatea Simeria

    Ca sa isi poata urmari mai bine scopul de a primi mita si diferite foloase necuvenite, s-a folosit de pozitia si influenta pe care o avea pentru a transfera politistii care-i erau incomozi spre alte unitati de politie, si a adus doar politisti tineri care-i jucau in struna si care inchideau ochii la mita pe care Alexandru Zeriu o primea cu diferite ocazii

    Cu trei zile inainte de crima, autorul crimei a fost lasat sa plece din sediul Politiei Simeria, de catre politistul de serviciu desi acesta era arestat deoarece a batut cu bestialitate pe fica femeii care urma sa fie omorata, si pentru ca a atacat cu un cutit cativa Politisti care au sosit la fata locului

    Agentul care l-a lasat sa plece pe barbatul violent, a fost adus pe post de catre Alexandru Zeriu, un politist corupt care a adus toti agentii spagari si incompetenti din Simeria

    Daca Zeriu nu aducea politisti incompetenti, acestia nu-l lasau pe om sa plece si femeia aia nu era ucisa

    Alexandru Zeriu si-a cumparat porsche cayenne alb model nou si o casa din banii realizati din spagi, iar acuma este anchetat impreuna cu alti 8 politisti din simeria de catre „Afaceri Internet”

    Pacat ca o femeie nevinovata a trebuit sa moara ucisa de un criminal lasat in libertate de niste politisti corupti si incompetenti ca sa se faca ancheta si sa se descopere neregurile de la Simeria

  • Asa este

    Toata lumea il cunoaste pe pupincuristu de Alexandru Zeriu…

    Slab de constitutie, fricos de caracter, spagar si prost in loc sa fie interesat de siguranta cetatenilor el este interesat de spaga si il doare complet in fund de stive de dosare nerezolvate

    A dat spaga termine Academia dar din cauza ca avea rezultate slabe a fost trimis in tara aici la Simeria

    Este anchetat de afaceri interne pentru ca este vinovat prin neindeplinirea sarcinilor de serviciu de uciderea acelei femei

    Sper sa-l dea afara din Politie si sa ajunga inapoi la oi acolo unde ii este locul

    Agentul care l-a lasat pe criminal sa plece era in subordinea lu Zeriu

    Am vazut de cateva ori cum a fost scuipat de cetateni politistul asta de trei lei din cauza ca este un ***** de om

  • Ne pisam cu toții pe zeriu e o piz*da de om, un frustrat în loc sa afișeze o atitudine relaxata și puternica se arata asa cum e un frustrat nervos și opărit la coa*ie

  • Nu știu dacă Alexandru zeriu e vinovat moral de aceasta crima, dar e un polițist fraier
    Spre deosebire de polițiști adevărați, cum ar fi Kovacs Valer și alti care ajuta cetățenii, zeriu este disprețuit de toți cetățenii orasului, din cauză că ia șpagă, este afemeiat și drogat
    In timpul liber consuma droguri și se ia de gagicile altora…..

  • Zeriu a fost mutat la Deva timp de 6 luni cat a fost cercetat disciplinar…

    Toata lumea il uraste pentru ca este un fraier incompetent frustrat si ars la ***** el mereu e crispat, nu stie sa protejeze si sa ajute cetatenii

    Politistii in primul rand trebuie sa protejeze cetatenii, multi politisti ajuta cetatenii aflati in impas si contribuie la prevenirea faptelor de natura penala prin informare si printr-o conduita exemplara

    Zeriu l-a lasat pe taicasu sa plece beat la volan, pentru ca mai apoi sa-i ia permisu de conducere

    A facut acest lucru pentru a-si face o reputatie de om necrutator, dar de fapt el putea sa previna fapta, si prin faptul ca nu a prevenit el si-a vandut tatal in schimbul unei imagini bune

    Sau cel putin asa credea el, ca imaginea lui este foarte proasta atat in randul cetatenilor cat si in randul colegilor din politie

  • Alex Zeriu e un politist prost, corupt si ipocrit care a fraudat APIA de sute de mii de euro, ca sa isi cumpere 10 apartamente, 2 vile, Porsche Cayenne
    La femei nu se pricepe, toate spun ca e mica si subtire si el e mare limbist sugator
    Vrea sa para un politist adevarat si i-a luat permisu lu taicasu ca sa arate ca vezi doamne e incoruptibil
    Nu-si face datoria de serviciu pentru ca a scapat din sediul politiei un criminal care a ucis o batrana in locuinta ei dupa ce a scapat din politie
    A luat permisul unui baiat care lucra ca livrator de pizza, si s-a rugat de el sa nu i-l ia, dar pentru ca nu avea bani sa-i dea spaga i l-a luat si i-a zis respecta legea si regulile
    Dar Zeriu de ce nu respecta?
    Zeriu face falsuri, frauda cu fonduri si le cere altor oameni sa respecte legea si regurile, este un mare prost ipocrit
    Bine ca l-au depistat si ca a zburat din Politia Romana!
    Bravo justitiei!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura