Cristina Ghenea
În urma unei decizii luate de conducerea MAI săptămâna trecută, echipe de control ale IGPR vor fi trimise în teritoriu, pentru a analiza realităţile instituţionale din Inspectoratele Judeţene de Poliţie. Astfel, fiecare poliţistă din ţară urmează să fie intervievată, în contextul mai multor sesizări privind posibile cazuri de hărţuire sexuală a femeilor de către superiorii acestora. La Hunedoara, chestionarea angajatelor IPJ a început deja.
Mai mult o analiză, decât un control
Controalele la inspectoratele judeţene de poliţie au fost dispuse de ministrul de Interne, Radu Stroe şi privesc respectarea principiilor de etică şi deontologie profesională, pentru a fi identificate şi sancţionate practicile discriminatorii în raport cu angajatele şi alte aspecte neconforme. Echipele de verificare sunt formate din agenţi de resurse umane, sociologi şi psihologi, care vor intervieva fiecare angajată a IPJ Hunedoara, indiferent de funcţia pe care aceasta o ocupă. Reprezentanţii MAI au precizat că scopul acţiunii este cunoaşterea realităţilor instituţionale, nefiind o activitate de control profesional, ci o analiză aprofundată. Astfel, sub coordonarea IGPR, echipele vor discuta în baza unui ghid de interviu, structurat pe climatul relaţional perceput, avantaje şi dezavantaje ale femeilor la locul de muncă, tendinţe de discriminare. Ulterior, va fi întocmit şi un raport de analiză, în care se vor prezenta concluzii şi propuneri. Potrivit agentului principal de poliţie Adriana Voina, reprezentant al Biroului de Presă din cadrul IPJ Hunedoara, în judeţul nostru, chestionarea poliţistelor a început deja, de vineri, şi continuă şi în această săptămână, echipa de control urmând să viziteze fiecare subunitate de poliţie de pe teritoriul judeţului.
Decizia efectuării acestor verificări se desfăşoară în contextul mai multor scandaluri sexuale, cum sunt cele semnalate la IPJ Olt – Secţia de poliţie Balş şi la Centrul Chinologic Sibiu.
VĂ INFORMĂM CĂ VINERI 20.12.2024, ÎN COMUNA BĂCIA VA AVEA LOC O ACȚIUNE DE COLECTARE…
Vă informăm despre activitățile recente ale Primăriei Comunei Rau de Mori: - S-au reparat și…
Vorbesc gurile rele că un șef din zonă, are program fix cu tinerica pe care…
Mihai O., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic internațional…
Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad Pentru că a reușit achiziționarea unui Computer Tomograf pentru…