Femeile din comuna Hărău, sărbătorite de 8 Martie

Magdalena Şerban

Duminică, cu începere de la ora 17, căminul cultural din Hărău va găzdui o acţiune dedicată femeilor din comună, cu prilejul zilei de 8 Martie. Sunt aşteptate 120 de reprezentante ale sexului frumos, cărora le-a fost pregătită o serie de surprize.

„Din păcate, din lipsă de spaţiu, locurile sunt limitate. Nu e corect să înghesuim doamnele, doar pentru a încăpea cât mai multe. Ne cerem scuze pentru acest inconvenient faţă de cele care ar fi vrut să vină la eveniment, dar nu s-a mai putut. Neavând de ales, am mers pe principiul primul venit, primul servit. Anunţul nostru a fost făcut acum vreo două săptămâni, timp în care am aşteptat solicitările de înscriere. Totul le este pus la dispoziţie în mod gratuit, deci nu implică vreun cost. Vor fi aşteptate cu flori şi îndulcite cu mici surprize. Vor servi masa, vor dansa şi vor putea să ducă distracţia până în noapte, târziu. Muzica este în sarcina unor artişti locali. Domnii nu au liberă trecere, putându-le însoţi doar până la intrare. Ne pare rău, dar e ziua femeilor. Măcar o dată în an. Ce vreau să adaug este o urare pentru toate hunedorencele, iar pentru consătencele mele în mod special. Să le dea Dumnezeu puterea de a înfrunta cu capul sus şi înţelepciune orice obstacol al vieţii, să fie iubite şi apreciate de cei dragi sufletului lor, iar bucuriile şi optimismul să le fie piatră de temelie în năzuinţele cele mai mari. Fie că sunteţi mame, soţii, fiice, surori sau pur şi simplu colaboratoare, vă doresc mult bine ”, a afirmat Lucian Mihael Albu Weber (foto), primarul comunei Hărău.
Acesta a mai precizat că de când se află în fruntea comunităţii este prima astfel de manifestare pe care o organizează în semn de preţuire pentru partea feminină din satele pe care le reprezintă.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago