Primarul municipiului Deva, Florin Oancea, susţine că în 27 ianuarie 2021, în şedinţa ordinară a Consiliului Local vor fi aleşi cei doi viceprimari ai reşedinţei de judeţ. Ca atare, situaţia de la primărie va reveni la normal, având în vedere că în prezent nu sunt desemnaţi viceprimarii, dar nu avem nici administrator public, după ce Adrian David a fost numit şef la Casa de Sănătate a judeţului Hunedoara.
Toată lumea se întreabă cine vor fi cei doi adjuncţi ai lui Florin Oancea? Edilul şef al Devei ne lămureşte. „Respect protocolul de la nivel naţional, dintre PNL, USR-PLUS şi UDMR. Coaliţia de la nivel guvernamental trebuie să meargă până la nivel local. De aceea, decizia Biroului Politic Naţional al partidului va fi aplicată şi la Deva. Adică, fără PSD. Marţi, 12 ianaurie, vor fi validaţi ultimii trei consilieri locali din Consiliul Local Deva, iar în şedinţa ordinară din 27 ianuarie vom alege viceprimarii. PNL are 9 aleşi locali, USR-PLUS, doi iar UDMR unul, deci avem voturile necesare pentru alegerea viceprimarilor. Propunerile sunt Ferdinand Pogocsan (foto stânga) de la UDMR şi Gabriel Ilieş (foto dreapta), de la USR”, a declarat Florin Oancea, primarul municipiului Deva.
Componenţa Consiliului Local Deva, după alegerile din 27 septembrie 2020, este următoarea: nouă aleşi locali de la PNL, patru de la PSD, trei de la PRE, doi de la AUR, doi de la USR şi unul de la UDMR, în total, 21 de consilieri locali.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…