Fermierii hunedoreni, controlaţi la terenuri
Carmen Cosman
Proprietarii de terenuri necultivate din judeţul Hunedoara ar putea fi amendaţi cu 60 de euro/ hectar, mai ales dacă au solicitat şi subvenţii pentru aceste parcele. Reprezentanţii APIA demarează de săptămâna viitoare un control care să-i descopere pe cei care şi-au lăsat terenurile agricole în paragină.
Încep verificările
În judeţul Hunedoara, există peste 30.000 de hectare de terenuri agricole, care nu sunt cultivate, dar în aceste cazuri, proprietarii lor nici nu au solicitat subvenţii de la APIA. În schimb, cei care au beneficiat de astfel de sume, dar şi-au lăsat terenurile în paragină, riscă să fie sancţionaţi cu 60 de euro pentru fiecare hectar nelucrat. În plus, vor rămâne şi fără subvenţia de care au beneficiat pe baza declaraţiilor false. „De săptămâna viitoare, vom demara controalele pe un eşantion de fermieri, pe baza ortofotoplanurilor întocmite în luna iulie 2010”, a declarat Veronica Borungel, directorul APIA Hunedoara.
Lege din 1995
În judeţul Hunedoara, suprafaţa agricolă existentă este de aproape 190.00 de hectare, dintre care 150.000 de hectare reprezintă terenurile utilizate în mod corespunzător. Astfel, 110.000 de hectare de teren sunt acoperite de păşuni, iar alte 40.000 de hectare sunt terenuri arabile. La nivel naţional, sunt trei milioane de hectare de teren necultivate, iar ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a decis să aplice o ordonanţă care datează din 1995. Tabără consideră că este necesară o taxă de penalitate pentru cei care nu îngrijesc aceste terenuri.