Categories: Sport

Festival de futsal la Deva

Ciprian Marinuţ

Trofeul „Cupei României” la futsal va fi azi şi mâine la Deva, întrucât Sala Sporturilor va găzdui turneul „Final 4” al competiţiei. Autobergamo Deva va fi una dintre cele patru protagoniste şi are nevoie de două victorii pentru a păstra trofeul pentru al doilea an consecutiv în vitrina proprie.

Ambiţie maximă pentru a triumfa
Ieşită din cursa pentru titlul de campioană, după ce a fost eliminată în semifinalele play-off-ului, Autobergamo Deva mai are speranţe pentru un singur obiectiv în acest sezon. „Alb-vişiniii” au toate argumentele pentru a lupta şi pentru a păstra trofeul „Cupei României” pentru al doilea an consecutiv, întrucât turneul final se joacă la Deva, în faţa pătimaşilor lor suporteri. Cel mai greu pentru trupa antrenată de Florin Ignat va fi chiar în primul meci, întrucât devenii vor întâlni din nou marea rivală City’us Tg. Mureş. Cele două echipe s-au înfruntat de trei ori în ultimele 10 zile în semifinalele play-off-ului, mureşenii câştigând cu 2-1 la general, iar azi vor juca de la ora 19.30, la Sala Sporturilor, pentru accederea în finala „Cupei României”. Oficialii grupării devene susţin că echipa va avea o mobilizare exemplară pentru a câştiga. „Vom muri pe teren pentru a câştiga Cupa României. Sperăm să fie o sală plină care să ne sprijine”, a spus antrenorul-jucător Florin Ignat. „Sunt sigur că băieţii vor da totul pentru a reuşi calificarea”, a spus finanţatorul echipei Dorin Popa. În prima semifinală, de la ora 17.00, se vor întâlni echipele United Galaţi şi CSMS Iaşi. Învingătoarele din cele două partide de azi se vor confrunta mâine cu trofeul pe masă, dar pe lângă deveni şi celelalte trei cluburi au pretenţii la trofeu. „Vrem să ne întoarcem cu trofeul acasă”, au declarat oficialii grupării CSMS Iaşi, pentru site-ul oficial al FRF. „Toţi avem şanse să cucerim Cupa României”, au spus gălăţenii, pentru acelaşi portal, prin antrenorul David Asandei, care susţine că anul competiţional 2015-2016 a fost cel mai echilibrat din ultimul deceniu în futsalul românesc.

Meci al legendelor în deschiderea finalei
Pentru a da un farmec special evenimentului, arbitrul de futsal Edy Kovacs din Deva a pus la cale disputarea unui meci surpriză înaintea finalei programate mâine. Astfel, marţi, de la ora 17.00, pe parchetul Săli Sporturilor din Deva fostele glorii ale fotbalului hunedorean şi ale fotbalului românesc vor scoate de la naftalină talentul care nu piere niciodată în cadrul unui meci demonstrativ. În echipa hunedorenilor se vor regăsi jucători precum Romulus Gabor, Dorin Nicşa sau Ioan Petcu, în vreme ce în trupa legendelor naţionale vor evolua Miodrag Belodedici şi Jean Vlădoiu. Preţul unui bilet pentru toate meciurile turneului „Final 4” şi pentru cel al fostelor glorii este de  10 lei. Cele două semifinale şi finala competiţiei vor putea fi urmărite în direct la Digisport.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

11 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

16 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

16 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

16 ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

16 ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

17 ore ago