Primăria municipiului Hunedoara vă invită duminică, 20 august, la Festivalul Medieval, un eveniment care va avea loc la Castelul Corvinilor, începând cu ora 12:00.
În cadrul festivalului se vor desfăşura mai multe activităţi specifice perioadei medievale. Astfel, spectatorii vor avea prilejul să vadă momentele artistice prezentate de şcoala de lupte medievale, şcoala de dans de la curţile domneşti sau atelierul de muzică medievală.
După-amiaza începând cu ora 16.00, cei prezenţi la Castel pot vizita la Expoziţia Medievalum, cea mai mare expoziţie privată din România, cuprinzând dispozitive de tortură, arme medievale de foc şi arme albe, veşminte, dispozitive de protecţie. De asemenea, în tabăra medievală organizată aici pot afla istoricul castelului şi alte amănunte interesante din perioada respectivă. Degustarea de preparate medievale, concertul stradal de muzică medievală susţinut de Cimpoierii din Transilvania, concertul medieval – simfonic – Lupus Dacus & Lupus Dacus Orchestra, Paladinii de Terra Medies & Fire Dream, dansurile şi jongleriile cu foc sunt alte acţiuni menite să ofere spectatorilor veniţi la castel momente de neuitat.
Evenimentele vor avea loc atât în curtea din faţă, cât şi în curtea din spatele Castelului Corvinilor.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…