Categories: ActualitateFlash

Festivalul rock Măgura Wave, din nou, la Măgura Uroiului

Adriana Clej

Mâine, de la ora 17.00, începe oficial Festivalul Măgura Wave, care se va desfăşura timp de trei zile şi trei nopţi. Ajuns la a II-a ediţie, acesta tinde să devină cel mai important festival de rock născut în Transilvania.

Festivalul Măgura Wave a prins viaţă anul trecut, pe platoul de la Măgura Uroiului, de lângă Simeria, în ultimul weekend din luna august. Fireşte, după succesul nesperat de anul trecut, manifestarea se va desfăşura şi anul acesta tot la poalele dealului în formă de cuşmă de dac, un loc uşor de identificat şi foarte accesibil, ce dispune de un spaţiu generos, atât pentru scena impresionantă, zona de campare, zona de parcare, zona de relaxare, cât şi pentru activităţi de divertisment pe timpul zilei precum parapantă, mountain bike, tir cu arcul şi multe altele, toate destinate iubitorilor de muzică rock, care vor lua parte la festival.
Dacă anul trecut au cântat pe scena festivalului doar trupe româneşti, anul acesta vor concerta şi formaţii din străinătate, mai exact din Austria, Ungaria, Republica Moldova, Italia şi… Brazilia. La această a doua ediţie, pe lângă trupele rock, la finalul primelor două zile va evolua şi DJ Buvnitz.
Preţul unui abonament pentru cele trei zile este de 150 lei, iar biletul pe zi costa 60 lei. Copiii cu vârste sub 14 ani intră gratuit, doar însoţiţi de un adult deţinător de bilet sau abonament. Campingul este gratuit pentru posesorii de bilet pe zi sau abonament.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Iar reveniți cu prostovănia asta de nume, care nu este nici în engleză, nici în română. Mă refer la denumire nu la festival. Rock-ul e o muzică interesantă. Nu înțeleg de ce nu puteți găsi o denumire sugestivă în limba română, care, eventual, să aibă o varianta în la engleză ? Cea folosită demonstrează o crasă incultură.

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago