Un groaznic accident s-a produs recent la Burjuc. O fetiță de 10 ani a fost transportată cu elicopterul la Timișoara, fiind grav rănită.
„În urma unui apel la 112, care anunța producerea unui accident rutier pe raza localității Burjuc – E 68, au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Secției de Pompieri Ilia și din cadrul Detașamentului Deva. La fața locului, au acționat o autospecială cu modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD, dintre care, una încadră cu medic. Echipajele operative au constatat faptul că, în eveniment a fost implicat un singur autoturism care a părăsit partea carosabilă”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara. (A.N.)
Vorbesc gurile rele că un primar din zona noastră a sărbătorit în seara alegerilor, cu…
Comisarul șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara Pentru modul eficient în care…
C.G., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de pornografie…
Magdalena Șerban Săptămâna trecută a fost inaugurat în noua formulă Ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență…
Nu doar femeia a avut de suferit de pe urma fostului soț, de care divorțase…
Un adolescent din municipiul Hunedoara s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins…