Fiindcă era băut bine, a fugit de la locul accidentului
Un bărbat de 41 de ani, din comuna Zam, care conducea un autoturism pe DN68A, pe raza comunei Lăpugiu de Jos, a scăpat maşina de sub control şi s-a oprit în şanţul de pe marginea drumului.
Şoferul a scăpat nevătămat, însă autoturismul a fost avariat serios. După producerea evenimentului rutier, bărbatul a încercat să se facă nevăzut, dar a fost găsit de poliţişti la mai bine de un kilometru de locul accidentului. Acesta e recunoscut că a consumat băuturi alcoolice înainte de a urca la volan, iar în urma testării, aparatul etilotest a indicat un rezultat de 1,18 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Totodată, poliţiştii au descoperit după ce i-au verificat actele şi că autoturismul avea I.T.P. expirat. Din acest motiv i-a fost reţinut certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numerele maşinii. În plus, şoferul va fi cercetat penal pentru conducere sub influenţa alcoolului. (M. Gânju)