Filer şi Uscatu au fost puşi în libertate. Cupeţiu a rămas în arest
După câteva săptămâni bune petrecute în arest, fostul adjunct al şefului Poliţiei Hunedoara – Adrian Filer (foto dreapta), precum şi omul de afaceri Florin Gheorghe Uscatu (foto stânga) au fost eliberaţi. Dorin Cupeţiu, însă, a rămas, în continuare, în spatele gratiilor.
Magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au admis recursurile hunedorenilor Adrian Filer şi Florin Uscatu, recursuri declarate în urma deciziei Tribunalului Hunedoara de a-i menţine pe cei doi în arest. Astfel, după repetate încercări de a scăpa de închisoare, cei doi au avut, într-un final, câştig de cauză, iar măsura arestului preventiv le-a fost înlocuită cu obligaţia de a nu părăsi ţara. În acelaşi timp, recursul declarat de Dorin Cupeţiu a fost respins, astfel că acesta va fi cercetat, în continuare, în stare de arest.
Amintim că Florin Gheorghe Uscatu – acţionar majoritar al firmei ISON Grup SRL şi al altor firme profilate pe recuperarea fierului vechi, Adrian Filer – fost adjunct al şefului Poliţiei Hunedoara şi actual administrator al ISON Grup SRL, precum şi omul de afaceri Dorin Eugen Cupeţiu au fost audiaţi în noiembrie 2012, alături de alte opt persoane din municipiul Hunedoara, fiind suspectaţi de evaziune fiscală şi delapidare într-un dosar în care prejudiciul a fost estimat la 1,8 milioane de euro. Dintre cele 11 persoane audiate, Uscatu, Filer şi Cupeţiu au fost singurii reţinuţi şi arestaţi. Contactat de MESAGERUL HUNEDOREAN, fostul om al legii, Adrian Filer, a refuzat să facă vreun comentariu referitor la faptele de care este suspectat. (C. Ghenea)
scapara si astia, nu am nimic cu ei dar daca au gresit trebuiau sa plateasca, au sa primeasca ceva cu suspendare.